1286 – Filip cel Frumos este incoronat la Reims rege al Frantei (m. la 29 noiembrie, 1314). A fost regele Franței din 1285 până în 1314, si membru al dinastiei Capețiene.
1535 – In Franta apare prima lege specifică referitoare la săraci, votata de Parlamentul din Paris.
1601 - Baba Novac, vestit haiduc sarb, capitan al lui Mihai Viteazul, este ars pe rug, in piata Clujului, de catre nobilii maghiari.
1690 – S-a încheiat, la Sibiu, tratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir (1685 – 1693), şi Sfântul Imperiu Romano- German, reprezentat prin generalul imperial Donald Heissler. Tratatul de la la 5/15 februarie 1690 la Sibiu încheiat un tratat din 5 articole între domnul Moldovei i şi împăratul habsburgic, prevedea garantarea domniei ereditare familiei Cantemir, neimpunerea religiei catolice, ajutor reciproc în caz de invazie polonă. În schimb,Moldova era obligată să le plătească imperialilor un tribut de 50 000 de galbeni. Articolul al doilea prevedea: “Domnul va fi întărit pe viaţă, iar fiului său mai mare i se va conferi titlul de conte.”
1851 – S-a nascut Ştefan Hepites, fizician si meteorolog, membru al Academiei Române; a înfiintat, în 1878, prima statie meteorologica româneasca, iar în 1884 a creat prima statiune meteorologica la Bucuresti, la Scoala de Agricultura de la Herastrau, mutata în 1888 la Filaret.
1852 - Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai mari și vechi muzee din lume, este deschis publicului.
1859 – A murit Alecu Russo, ideolog al generaţiei de la 1848. Este autorul volumului “Cântarea României”, tipărit anonim; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române; (n.17.03.1819).
1861 – La Sighet s–a înfiinţat “Asociaţia pentru cultura poporului român din Maramureş”.
1867 – S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania si Banatul rămâneau încorporate Ungariei, pierzandu-si autonomia.
1876 – Apare prima revistă română de medicină din Transilvania “Higiena şi şcoala”, editată de Paul Vasici–Ungureanu.
1919 – Partidul Muncii, format de un grup de oameni de cultură la Iaşi, România, în frunte cu Paul Bujor şi Constantin I.Parhon, fuzionează cu Partidul Ţărănesc din Romania.
1939 – A decedat matematicianul Gheorghe Ţiţeica, deschizător de drumuri în geometria diferenţială, membru, vicepreşedinte (1924-1925) şi secretar general (1929-1939) al Academiei Române; (n.17.10.1873).
1945 – Are loc in Bucuresti o demonstraţie violenta împotriva guvernului Rădescu, organizata şi plătita de comunisti.
1953 – Moare in inchisoarea de la Sighet Iuliu Maniu, om politic român,presedinte al Partiului National Taranec Roman, fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României, arestat de regimul comunist după 1947, decedat în închisoarea Sighet (n.08.01.1873, Badacin, Simleul Silvaniei).
1963 - A murit Ion Mihalache, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc (n. 1882).
1990 – A fost înființat la București Muzeul Țăranului Român, continuatorul muzeului de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială, inaugurat la 1 octombrie 1906, director fiind numit pictorul Horia Bernea.
2003 – Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat decizia Consiliului de Administraţie al Băncii Centrale ca România să folosească drept monedă de referinţă euro, cu începere de la 01 martie 2003, în locul dolarului SUA.
2004 – A murit John Hench, desenatorul oficial al celebrului personaj animat Mickey Mouse; (n.29.06.1908).
www.unitischimbam.ro; ro.wikipedia.org
“Lectura îţi stârneşte curiozitatea dar nu îţi dă totul. Ea te lasă să mergi singur, dar numai dacă vrei, mai departe pe drumul cunoaşterii.” PROUST
- ACASĂ
- PLATFORMA NAȚIONALĂ DE PREGĂTIRE PENTRU SITUATII DE URGENȚĂ
- BIBLIOTECI ON-LINE,PUBLICAȚII ON-LINE
- CĂRȚI AUDIO; FILME etc.
- WEB-SITE COPII
- GALERIE FOTO
- CĂRȚI PDF
- Scoala DISCOVERY
- Lansare aplicatia IPA - online
- ENCICLOPEDII
- DICȚIONARE
- GALERIE FOTO
- LEGĂTURI UTILE
- CEL MAI TARE DICȚIONAR MULTILINGV
- SABLOANE
- ORA DE NET
- COPII SINGURI ACASĂ
- TELEFONUL COPILULUI
- INFORMAȚII MEDICALE
- PLATFORME DE ÎNVĂȚARE, RESURSE EDUCAȚIONALE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu