luni, 19 octombrie 2020

CODE Kids FEST Dobrogea 2020 – Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii.

16 octombrie 2020, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea a organizat în parteneriat cu Fundația Progress, CODE Kids FEST Dobrogea 2020 – Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii. 

2020 a fost anul provocărilor, iar situațiile întâlnite ne-au demonstrat că activitățile pe care le-am derulăt la bibliotecă, și nu numai, depind într-o proporție uriașă de tehnologia avansată. Acest lucru nu ne-a oprit, ci ne-a dat curajul să trecem peste obstacole, să ne adaptăm și să continuăm să #rescriemviitorulcopiilor. 

Pentru a încuraja iubitorii de tehnologie și experimente ȘTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică), pentru a crește gradul de educație și pentru a contribui la dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor din mediul rural și urban mic, Biblioteca Județeană ”Panait Cerna” Tulcea împreună cu Fundația Progress au pregătit un nou format de eveniment: CODE Kids FEST Dobrogea 2020 - Târg Online de Știință și Tehnologie pentru copii. 

Zece proiecte din sfera științei și a tehnologiei, create de copii cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, au fost prezente în standurile virtuale din zona EXPO a târgului. Târgul Regional de Știință și Tehnologie reunește copii și bibliotecari din Tulcea și Constanța, două dintre cele 19 județe din România unde se desfășoară proiectul ”CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”. 

Cu emoții, dar și curaj copiii din cluburile ”The Best Code Kids” Valea Nucarilor, ”Code Kids Vaio” Măcin, ”Hackers Code-KIDS” Jijila, ”Creative Coders” Mahmudia, ,,Hackerii Albi" Ovidiu și ”Computer kids” Medgidia au arătat invitaților și membrilor juriului proiectele digitale la care au lucrat. Safe Bike, site-ul Bibliotecii Ovidiu, Noi în era tehnologiei - animație în Scratch sunt doar câteva dintre ele. Micii coderi sunt încrezători că aceștia sunt doar primii pași în programarea viitorului. 

Spectacolul tehnologic a fost completat de echipele de robotică de la trei licee dobrogene - ”Epsilon” de la Colegiu Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea, ”River Wolves” de la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Tulcea, ”Dragonic Force” de la Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu” Medgidia .

Copii de la ,,Hackerii Albi" Ovidiu au obținut Premiul I și s-au calificat pentru faza Națională Code Kids Fest. 


”Membrii celor șapte cluburi dobrogene participante s-au adaptat rapid cerințelor impuse de organizarea unui târg online și au răspuns cu promptitudine și entuziasm apelului lansat de Fundația Progress și Biblioteca Județeană ”Panait Cerna Tulcea”. Știu că nu le-a fost ușor, ținând cont pe de o parte, de faptul că târgul dobrogean este primul dintr-o serie de șapte evenimente organizate de bibliotecile județene din țară și au avut la dispoziție mai puțin timp de pregătire a proiectelor, pe de altă parte de restricțiile impuse de pandemia SARS – CoV-2, dar am convingerea că lucrul în echipă, termenele limită prin care au trecut, cercetarea făcută în prealabil și aplicațiile folosite pentru realizarea proiectelor le vor folosi și pe viitor.” - Marian Druncea, coordonator județean al proiectului CODE Kids 

”Târgurile de Știință și Tehnologie CODE Kids FEST 2020 încununează munca de doi ani a copiilor din cadrul proiectului CODE Kids. Au muncit mult, au petrecut peste 200 de ore în care au scris linii de cod, în care au lucrat la proiectele pe care le prezintă la acest târg. Merită să vedem în ce proiecte și-au investit creativitatea și cunoștințele tehnice, să le sărbătorim evoluția și să-i sprijinim în continuare în procesul de învățare.” - Ovidiu Ana, manager de proiect CODE Kids 

Deschiderea oficială a evenimentului a fost transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Bibliotecii Județene ”Panait Cerna” Tulcea https://www.facebook.com/bibliotecatulcea și în evenimentul public de facebook https://www.facebook.com/events/623433288352861

Invitat special la eveniment: d-nul Furtună Marius, director al Liceului Teoretic ,,Nicolae Bălcescu” din Medgidia, județul Constanța. 

CODE Kids FEST - Dobrogea 2020 - Târgul Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii este organizat cu sprijinul Fundației Progress, Code Kids România şi Simplon România. 

Parteneri locali: Cluburile de robotică ”Epsilon” de la Colegiu Dobrogean „Spiru Haret” Tulcea, ”River Wolves” de la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” Tulcea și ”Dragonic Force” de la Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu” Medgidia 

Parteneri media: Ziarul Delta 

Despre Fundația Progress 

Fundația Progress este un ONG înființat în anul 1996, care pilotează inițiative locale în domeniul educației, (e-) incluziunii și dezvoltării comunitare. Folosim bibliotecile publice ca hub-uri de învățare pe tot parcursul vieții și centre de inovație socială. Contribuim la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a indivizilor și grupurilor vulnerabile și ajutăm oamenii să fie mai puternici prin educație, tehnologie și cercetare. 

Despre CODE Kids 

Proiectul ”CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice” este dezvoltat de Fundația Progress și are ca scop crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât peste 2000 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie. Proiectul CODE Kids se desfășoară în prezent în bibliotecile publice din 19 județe ale României și din localități rurale din Republica Moldova. 

Despre Simplon România 

Simplon România creează programe educaționale împreună cu partenerii săi: companii, asociații, fundații și instituții publice care susțin dezvoltarea competențelor digitale și tehnice, cu scopul de a pregăti toate categoriile de vârstă, din cele mai diverse medii sociale pentru viitor și transformarea digitală a României. Simplon România oferă training-uri pentru persoane din categorii dezavantajate, servicii de transformare digitală, evenimente și activități pentru companii care cred în responsabilitatea socială.