miercuri, 25 mai 2011
BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: FESTIVALUL ELENA ROIZEN EDIŢIA A IV-A ŞI ZILELE OR...
BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: FESTIVALUL ELENA ROIZEN EDIŢIA A IV-A ŞI ZILELE OR...: "La Centrul Cultural Ovidiu, în zilele de 28 şi 29 mai avea loc cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Concurs de Interpretare a Cântecului Po..."
FESTIVALUL ELENA ROIZEN EDIŢIA A IV-A ŞI ZILELE ORAŞULUI OVIDIU EDITIA A III-A
Deschiderea manifestărilor se va face pe 28 mai, de la ora 12.00, momentul festiv de la Centrul Cultural Ovidiu fiind urmat, de la ora 12.15, de un spectacol al Grădiniţei „Zig-Zag”, apoi de o reprezentaţie a trupei V.M.C. (13.15), în paralel cu luptele tătăreşti (Kureş) de la Complexul Sportiv Ovidiu. Începând cu ora 13.50, pe scena Centrului Cultural va ajunge „Caravana minunilor”, un spectacol pentru copii, iar de la 15.20 va putea fi urmărit ansamblul „Dobrogeanca” al Centrului Cultural Ovidiu. Debutul Festivalului Concurs „Elena Roizen” va avea loc la ora 17.00, iar de la ora 19.00 sunt programate recitaluri susţinute de: ansamblul „Hoytad” Amasya din Turcia, Grupul „Elvis”, Laura Lavric, Gelu Voicu şi Taraful, Stelu Enache şi Trupa Balcano şi Pepe.
Suita activităţilor artistice din ultima zi de festival debutează la ora 12.00, cu un spectacol al Grădiniţei „Licurici”, continuă, de la ora 13.00, cu piesa pentru copii „Aventurile Delfinului Dinu”, cât şi cu reprezentaţii ale ansamblului „Muguraşii” al Şcolii nr. 2 Ovidiu (14.00), de dans latino (14.30) şi dans mondern – trupa „Eleven Plus” (14.45). Gala Laureaţilor Festivalului Concurs „Elena Roizen” este programată la ora 17.00, iar de la 18.15 vor susţine recitaluri câştigătoarea Trofeului 2010, Emilia Dorobanţu, Aurel Sava, ansamblurile „Kanara” Ovidiu şi „Hoytad” Amasya – Turcia, trupa Vivi&Band, Horia Brenciu şi H.B. Orchestra. Evenimentul va culmina, de la ora 22.00, cu un foc de artificii. Prezentatorii ediţiei din 2011 a manifestării sunt Mihai Morar şi Daniel Buzdugan.
luni, 9 mai 2011
9 MAI- ZIUA EUROPEI
Ziua de 9 mai - Triplu eveniment serbat de români
Primul ar fi acela că la data de 9 mai 1877, devenită de atunci Ziua Independenţei, Corpurile Legiuitoare întrunite în sesiune extraordinară au proclamat independenţa de stat a României.
Următorul eveniment este reprezentat de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. La ora 0:43 a zilei de 9 mai a fost semnată capitularea totală şi necondiţionată a Germaniei naziste.
9 mai înseamnă şi Ziua Europei, zi în care, în anul 1950, Robert Schuman, ministrul de Externe al Franţei, făcea publică „Declaraţia” care deschidea calea înfăptuirii actualei Uniuni Europene.
Ce este Ziua Europei?
Probabil că aţi întâlnit din întâmplare, într-o agendă sau într-o altă publicaţie, menţiunea „Ziua Europei” pentru data de 9 mai şi v-aţi întrebat care este semnificaţia acesteia.
Foarte puţini ştiu, probabil, că la data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi.
La Paris, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.
Ceea ce ministrul francez a propus a fost crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.
Prin urmare, totul a început în acea zi. Iată de ce liderii UE, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, în 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.
Fiecare ţară care alege în mod democratic să adere la Uniunea Europeană îşi însuşeşte valorile sale fundamentale de pace şi solidaritate.
Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi socială care ţine cont, în acelaşi timp, de dimensiunile de mediu şi regională, garanţii ale unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii.
În timp ce Europa ca atare exista de secole, elementele care o uneau, în absenţa regulilor şi instituţiilor, nu au fost suficiente în trecut pentru a preveni tragediile cele mai îngrozitoare.
Integrarea Europei nu va avea loc nici într-o zi, nici în câteva decenii. Există încă numeroase deficienţe şi imperfecţiuni evidente. Proiectul început în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial este încă nou. În trecut, eforturile făcute în direcţia unificării Europei se bazau pe dominarea unui grup de către altul. Aceste încercări nu puteau continua, pentru că cei învinşi nu doreau decât un singur lucru: redobândirea libertăţii.
În prezent, ambiţiile sunt complet diferite: construirea unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor naţiunilor care intră în alcătuirea sa. Doar astfel Europa poate deveni stăpână pe destinul său şi poate juca un rol pozitiv în lume.
Uniunea Europeană este în slujba cetăţenilor săi. Păstrându-şi valorile, obiceiurile şi limba, aceştia ar trebui să se simtă în Europa ca acasă.
Principiile Declaraţiei reflectau concepţia conform căreia o Europa Unită nu poate fi realizată dintr-o dată, ci printr-o succesiune de paşi. Declaratia Schuman a devenit realitate la 18 aprilie 1951. Încurajaţi de succesul noii structuri create, miniştrii de externe ale celor şase ţări fondatoare, semnează la Roma, în 25 martie 1957, Tratatul de creare a Comunităţii Europene.
În prezent, Uniunea Europeană numără 27 de state membre şi aproximativ 450 de milioane de locuitori. De la 1 ianuarie 2007, şi România este membră a Uniunii în urma semnării Tratatului de aderare.
Simbolurile Uniunii Europene sunt Drapelul albastru cu 12 stele galbene, adoptat iniţial de Consiliul Europei, în 1955, şi devenit steag oficial al Comunităţii Europene în 1986, ODA BUCURIEI de Beethoven, imn al Europei Unite şi moneda unică Euro, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1999.
Formarea ariei culturale comune se înscrie în deviza "Unitate în diversitate" şi este fundamentată pe două principii: pe de o parte păstrarea identităţii culturale a fiecărei ţări şi pe de altă parte promovarea patrimoniului cultural comun şi cooperarea între statele membre.
Declaraţia din 9 mai 1950
Aceasta este versiunea integrală a textului propunerii prezentate de ministrul francez al afacerilor externe Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi.
Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.
Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice. Asumându-şi, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de campioană a unei Europe unite, Franţa şi-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie.
Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două ţări.
În acest scop, guvernul francez propune ca măsuri imediate să fie întreprinse într-o direcţie concretă, dar decisivă.
Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene. Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.
Solidaritatea de producţie astfel stabilită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material. Înfiinţarea acestei unităţi de producţie puternice, deschisă tuturor ţărilor care doresc să colaboreze, va pune bazele reale ale unificării economice, angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei industriale, în condiţii egale.
Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice. Cu mijloace suplimentare, Europa va putea să ducă mai departe realizarea uneia dintre misiunile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.
În acest mod se va realiza, simplu şi rapid, acea fuziune a intereselor care este indispensabilă pentru crearea unui sistem economic comun; aceasta ar putea fi piatra de temelie a unei comunităţi mai largi şi mai complexe reunind ţări aflate multă vreme în conflicte sângeroase.
Prin punerea în comun a producţiei de bază şi prin instituirea unei Înalte Autorităţi, ale cărei decizii vor reuni Franţa, Germania şi alte state membre, această propunere va conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei federaţii europene, indispensabilă pentru menţinerea păcii.
Pentru a promova realizarea obiectivelor astfel definite, guvernul francez este pregătit să iniţieze negocieri pornind de la următoarele considerente.
Sarcina pe care o va avea de îndeplinit Înalta Autoritate comună va fi de a asigura, în cel mai scurt timp posibil, modernizarea producţiei şi îmbunătaţirea calităţii acesteia; furnizarea în condiţii egale a cărbunelui şi oţelului pentru pieţele din Franţa şi Germania, precum şi pentru pieţele din alte ţări membre; dezvoltarea în comun a exporturilor către alte state; egalizarea şi îmbunătăţirea nivelului de trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale.
Pentru a îndeplini aceste obiective, pornind de la condiţiile de producţie diferite din statele membre, propunem să se instituie o serie de măsuri cu caracter tranzitoriu, cum ar fi aplicarea unui plan de producţie şi investiţii, stabilirea unui mecanism compensatoriu pentru egalizarea preţurilor şi crearea unui fond de restructurare care să faciliteze raţionalizarea producţiei. Circulaţia cărbunelui şi a oţelului între statele membre va fi imediat scutită de toate taxele vamale şi nu va fi afectată de ratele de transport diferenţiate. Se vor crea treptat condiţii care vor permite o distribuţie cât mai raţională a producţiei, la cel mai înalt nivel de productivitate.
Spre deosebire de cartelurile internaţionale, care au tendinţa de a impune practici restrictive asupra distribuţiei şi exploatării pieţelor naţionale şi de a menţine profituri mari, această organizaţie va asigura fuziunea pieţelor şi extinderea producţiei.
Principiile şi acţiunile esenţiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat semnat între state şi înaintat spre ratificare parlamentelor din fiecare ţară. Negocierile necesare pentru stabilirea detaliilor legate de aplicarea acestor prevederi se vor desfăşura cu ajutorul unui arbitru numit de comun acord. Acesta va avea sarcina de a se asigura că acordurile convenite corespund principiilor enunţate şi, în cazul în care se ajunge la un impas, va decide ce soluţie urmează să fie adoptată.
Înalta Autoritate comună care se ocupă de administrarea întregului sistem va fi alcătuită din personalităţi independente numite de guverne, respectându-se principiul reprezentării egale. Guvernele vor alege de comun acord un preşedinte. Deciziile Autorităţii se vor aplica în Franţa, Germania şi în celelalte ţări membre. În cazul în care deciziile autorităţii vor fi contestate, se vor lua măsuri de la caz la caz.
Un reprezentant al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi acreditat pe lângă Autoritate şi va întocmi un raport public pentru ONU de două ori pe an, pentru a face un bilanţ al activităţii noii organizaţii, în special în ceea ce priveşte respectarea obiectivelor acesteia.
Instituirea Înaltei Autorităţi nu va prejudicia în niciun fel regimul de proprietate asupra întreprinderilor. În exercitarea funcţiilor sale, Înalta Autoritate comună va lua în considerare puterea conferită de Autoritatea Internaţională a Ruhrului şi obligaţiile de orice natură impuse Germaniei, atâta timp cât acestea rămân în vigoare.
Sursa: Wikipedia.org;
Primul ar fi acela că la data de 9 mai 1877, devenită de atunci Ziua Independenţei, Corpurile Legiuitoare întrunite în sesiune extraordinară au proclamat independenţa de stat a României.
Următorul eveniment este reprezentat de încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. La ora 0:43 a zilei de 9 mai a fost semnată capitularea totală şi necondiţionată a Germaniei naziste.
9 mai înseamnă şi Ziua Europei, zi în care, în anul 1950, Robert Schuman, ministrul de Externe al Franţei, făcea publică „Declaraţia” care deschidea calea înfăptuirii actualei Uniuni Europene.
Ce este Ziua Europei?
Probabil că aţi întâlnit din întâmplare, într-o agendă sau într-o altă publicaţie, menţiunea „Ziua Europei” pentru data de 9 mai şi v-aţi întrebat care este semnificaţia acesteia.
Foarte puţini ştiu, probabil, că la data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia creării Uniunii Europene de astăzi.
La Paris, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii unui al treilea război mondial în Europa, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.
Ceea ce ministrul francez a propus a fost crearea unei instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările la adresa cărora a fost lansat apelul aproape se distruseseră reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube materiale imense şi un sentiment de dezolare.
Prin urmare, totul a început în acea zi. Iată de ce liderii UE, întruniţi în cadrul summitului de la Milano, în 1985, au decis ca la data de 9 mai să fie sărbătorită Ziua Europei.
Fiecare ţară care alege în mod democratic să adere la Uniunea Europeană îşi însuşeşte valorile sale fundamentale de pace şi solidaritate.
Aceste valori prind contur prin dezvoltarea economică şi socială care ţine cont, în acelaşi timp, de dimensiunile de mediu şi regională, garanţii ale unui nivel de viaţă decent pentru toţi cetăţenii.
În timp ce Europa ca atare exista de secole, elementele care o uneau, în absenţa regulilor şi instituţiilor, nu au fost suficiente în trecut pentru a preveni tragediile cele mai îngrozitoare.
Integrarea Europei nu va avea loc nici într-o zi, nici în câteva decenii. Există încă numeroase deficienţe şi imperfecţiuni evidente. Proiectul început în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial este încă nou. În trecut, eforturile făcute în direcţia unificării Europei se bazau pe dominarea unui grup de către altul. Aceste încercări nu puteau continua, pentru că cei învinşi nu doreau decât un singur lucru: redobândirea libertăţii.
În prezent, ambiţiile sunt complet diferite: construirea unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor naţiunilor care intră în alcătuirea sa. Doar astfel Europa poate deveni stăpână pe destinul său şi poate juca un rol pozitiv în lume.
Uniunea Europeană este în slujba cetăţenilor săi. Păstrându-şi valorile, obiceiurile şi limba, aceştia ar trebui să se simtă în Europa ca acasă.
Principiile Declaraţiei reflectau concepţia conform căreia o Europa Unită nu poate fi realizată dintr-o dată, ci printr-o succesiune de paşi. Declaratia Schuman a devenit realitate la 18 aprilie 1951. Încurajaţi de succesul noii structuri create, miniştrii de externe ale celor şase ţări fondatoare, semnează la Roma, în 25 martie 1957, Tratatul de creare a Comunităţii Europene.
În prezent, Uniunea Europeană numără 27 de state membre şi aproximativ 450 de milioane de locuitori. De la 1 ianuarie 2007, şi România este membră a Uniunii în urma semnării Tratatului de aderare.
Simbolurile Uniunii Europene sunt Drapelul albastru cu 12 stele galbene, adoptat iniţial de Consiliul Europei, în 1955, şi devenit steag oficial al Comunităţii Europene în 1986, ODA BUCURIEI de Beethoven, imn al Europei Unite şi moneda unică Euro, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1999.
Formarea ariei culturale comune se înscrie în deviza "Unitate în diversitate" şi este fundamentată pe două principii: pe de o parte păstrarea identităţii culturale a fiecărei ţări şi pe de altă parte promovarea patrimoniului cultural comun şi cooperarea între statele membre.
Declaraţia din 9 mai 1950
Aceasta este versiunea integrală a textului propunerii prezentate de ministrul francez al afacerilor externe Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi.
Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.
Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice. Asumându-şi, timp de mai bine de 20 de ani, rolul de campioană a unei Europe unite, Franţa şi-a pus dintotdeauna eforturile în slujba păcii. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie.
Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. Alăturarea naţiunilor europene implică eliminarea opoziţiei seculare dintre Franţa şi Germania. Orice acţiune întreprinsă trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste două ţări.
În acest scop, guvernul francez propune ca măsuri imediate să fie întreprinse într-o direcţie concretă, dar decisivă.
Guvernul francez propune ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise şi altor state europene. Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene şi va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.
Solidaritatea de producţie astfel stabilită va demonstra că orice război între Franţa şi Germania devine nu numai inimaginabil, ci şi imposibil din punct de vedere material. Înfiinţarea acestei unităţi de producţie puternice, deschisă tuturor ţărilor care doresc să colaboreze, va pune bazele reale ale unificării economice, angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei industriale, în condiţii egale.
Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice. Cu mijloace suplimentare, Europa va putea să ducă mai departe realizarea uneia dintre misiunile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.
În acest mod se va realiza, simplu şi rapid, acea fuziune a intereselor care este indispensabilă pentru crearea unui sistem economic comun; aceasta ar putea fi piatra de temelie a unei comunităţi mai largi şi mai complexe reunind ţări aflate multă vreme în conflicte sângeroase.
Prin punerea în comun a producţiei de bază şi prin instituirea unei Înalte Autorităţi, ale cărei decizii vor reuni Franţa, Germania şi alte state membre, această propunere va conduce la stabilirea primelor baze concrete ale unei federaţii europene, indispensabilă pentru menţinerea păcii.
Pentru a promova realizarea obiectivelor astfel definite, guvernul francez este pregătit să iniţieze negocieri pornind de la următoarele considerente.
Sarcina pe care o va avea de îndeplinit Înalta Autoritate comună va fi de a asigura, în cel mai scurt timp posibil, modernizarea producţiei şi îmbunătaţirea calităţii acesteia; furnizarea în condiţii egale a cărbunelui şi oţelului pentru pieţele din Franţa şi Germania, precum şi pentru pieţele din alte ţări membre; dezvoltarea în comun a exporturilor către alte state; egalizarea şi îmbunătăţirea nivelului de trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale.
Pentru a îndeplini aceste obiective, pornind de la condiţiile de producţie diferite din statele membre, propunem să se instituie o serie de măsuri cu caracter tranzitoriu, cum ar fi aplicarea unui plan de producţie şi investiţii, stabilirea unui mecanism compensatoriu pentru egalizarea preţurilor şi crearea unui fond de restructurare care să faciliteze raţionalizarea producţiei. Circulaţia cărbunelui şi a oţelului între statele membre va fi imediat scutită de toate taxele vamale şi nu va fi afectată de ratele de transport diferenţiate. Se vor crea treptat condiţii care vor permite o distribuţie cât mai raţională a producţiei, la cel mai înalt nivel de productivitate.
Spre deosebire de cartelurile internaţionale, care au tendinţa de a impune practici restrictive asupra distribuţiei şi exploatării pieţelor naţionale şi de a menţine profituri mari, această organizaţie va asigura fuziunea pieţelor şi extinderea producţiei.
Principiile şi acţiunile esenţiale definite mai sus vor face obiectul unui tratat semnat între state şi înaintat spre ratificare parlamentelor din fiecare ţară. Negocierile necesare pentru stabilirea detaliilor legate de aplicarea acestor prevederi se vor desfăşura cu ajutorul unui arbitru numit de comun acord. Acesta va avea sarcina de a se asigura că acordurile convenite corespund principiilor enunţate şi, în cazul în care se ajunge la un impas, va decide ce soluţie urmează să fie adoptată.
Înalta Autoritate comună care se ocupă de administrarea întregului sistem va fi alcătuită din personalităţi independente numite de guverne, respectându-se principiul reprezentării egale. Guvernele vor alege de comun acord un preşedinte. Deciziile Autorităţii se vor aplica în Franţa, Germania şi în celelalte ţări membre. În cazul în care deciziile autorităţii vor fi contestate, se vor lua măsuri de la caz la caz.
Un reprezentant al Organizaţiei Naţiunilor Unite va fi acreditat pe lângă Autoritate şi va întocmi un raport public pentru ONU de două ori pe an, pentru a face un bilanţ al activităţii noii organizaţii, în special în ceea ce priveşte respectarea obiectivelor acesteia.
Instituirea Înaltei Autorităţi nu va prejudicia în niciun fel regimul de proprietate asupra întreprinderilor. În exercitarea funcţiilor sale, Înalta Autoritate comună va lua în considerare puterea conferită de Autoritatea Internaţională a Ruhrului şi obligaţiile de orice natură impuse Germaniei, atâta timp cât acestea rămân în vigoare.
Sursa: Wikipedia.org;
Abonați-vă la:
Postări (Atom)