luni, 29 martie 2021

Prezentarea serviciilor bibliotecii

Luni, 22 martie i-am avut în vizită pe elevii de la Școala Gimnazială nr.2 ,,Poet Ovidiu”, clasa a I-a B, însoțiți de d-na inv. Kocsis Elena . Le-am prezentat biblioteca, modul de aranjare a cărților la raft și le-am explicat că trebuie să se înscrie la bibliotecă pentru a putea împrumuta cărți pentru acasă (au nevoie de o C.I. a unui părinte/ tutore).
Am citit ,,Ce poți face cu o idée?’’ scrisă de Kobi Yamada și ilustrată de Mae Beson.
Am purtat o discuție cu elevii răspunzând la următoarele întrebări:
1. Ce este o idee?
2. Ce faci atunci când ai o idee? Cu cine povestești ideile tale?
3. Crezi că e posibil ca ideile tale să placă tuturor?
4. Și dacă nu place cuiva ideea ta, ce faci? Uiți de ea?
5. La ce poate să ne ajute o idée?

La final am făcut 2 experimente.
Primul experiment: Piperul fugar:)
Presarati piper pe suprafața unui bol cu apă. Puneti un strop de săpun lichid pe buricul degetului arătător și atingeți centrul "lacului" de piper pentru a forma o zonă limpede.
Le-am explicat micuților că săpunul "sparge" tensiunea formată la suprafața apei, iar presiunea din jur împinge piperul departe de săpun.
Al doilea experiment: Curcubeul
Pe timpul iernii e aproape imposibil sa zăresti un curcubeu pe cer.
Am a avut o idée de face un curcubeu. Le-am propus un experiment simplu si dulce, cu bomboane colorate, pe care îl puteți încerca acasă impreuna cu cel mic.
Materiale necesare:
  • pungă de bomboane Skittles
  • farfurie întinsă (albă)
  • Apa caldă.
Roagă-l pe copilul tău să facă un cerc în farfurie din bomboanele colorate. Le poate așeza în orice ordine dorește, dar roagă-l să nu pună două bomboane de aceeași culoare una langă alta.
Poți profita de aceasta ocazie pentru a-i vorbi despre culorile care formează curcubeul – rosu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet –, ușor de amintit cu celebrul acronim ROGVAIV.
După ce a definitivat aranjamentul toarnă puțina apă caldă în farfurie, cât să cuprindă toate bomboanele, și observați cu atenție ce se intamplă: încet, încet, va începe să se scurgă culoarea (colorantul) din bomboane sub forma unor raze îndreptate cître centrul farfuriei, realizând un curcubeu încântător.













marți, 23 martie 2021

Luna fetelor din cărțile pentru copii - Alexandra Rusu



Vineri, 19 martie 2021, Biblioteca Orășenească Ovidiu a participat la a treia activitate din cadrul Proiectului Național „Luna fetelor din cărțile pentru copii” o inițiativă a Asociației 7 ARTE, cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), în parteneriat cu : România EduCaB, Cărturești, Ambasada Suediei, Biblioteca Metropolitană București și Trambulina de citit.
La evenimentul care s-a desfășurat pe platforma ZOOM au participat elevii de la Școala Gimnazială nr.2 ,,Poet Ovidiu", clasa a III-a A, însoțiți de d-na înv. Simion Carmen. Ei au avut deosebita plăcere de a face cunoștință cu scriitoarea 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐑𝐮𝐬𝐮 care ne-a binedispus cu o porție de imaginație, umor și substanță din volumul său, „𝗖𝗮𝗿𝘁𝗲𝗮 𝗡𝗮̆𝘀𝗼𝗮𝘀𝗲𝗹𝗼𝗿”, ilustrat de artista Lorena Isac și apărut la Editura Vellant (2016).
Elevii au fost încântați și i-au adresat întrebări scriitoarei.
Ce înseamnă cititul pentru scriitoarea Alexandra Rusu?
Ce cărți de copii v-a plăcut să citiți în copilărie?
Ce cărți îi plac băiețelului dumneavoastră să citească?
Ce genuri literare preferați să citiți?

Vă așteptăm cu drag, săptămâna viitoare!
Vă introducem în universul „𝗖𝗮𝗿𝘁𝗲𝗮 𝗡𝗮̆𝘀𝗼𝗮𝘀𝗲𝗹𝗼𝗿” cu un pasaj:
„𝑀𝑖-𝑎𝑚 𝑙𝑢𝑎𝑡 𝑐𝑢 𝑔𝑟𝑒𝑢 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑖𝑑𝑎𝑏𝑖𝑙𝑢𝑙 𝑛𝑎𝑠 𝑎𝑙 𝐻𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑒𝑖 𝑐𝑎 𝑠𝑎̆-𝑚𝑖 𝑝𝑟𝑒𝑧𝑖𝑛𝑡 𝑜𝑚𝑎𝑔𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑠𝑢𝑟𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑒𝑖. 𝑆𝑎𝑛𝑑𝑟𝑖𝑛𝑎 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑛𝑎𝑠𝑢𝑙 𝑐𝑒𝑣𝑎 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑖𝑐, 𝑐𝑎𝑚 𝑐𝑎̂𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑡̦𝑖𝑛𝑒 𝑢𝑚𝑏𝑟𝑎̆ 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑡𝑢𝑟𝑚𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑛𝑡𝑖𝑙𝑜𝑝𝑒 𝑔𝑛𝑢 𝑖̂𝑛 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑚𝑖𝑔𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑒, 𝑠̦𝑖 𝑜 𝑝𝑟𝑖𝑣𝑖𝑟𝑒 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑏𝑙𝑎̂𝑛𝑑𝑎̆. 𝐼𝑎𝑟 𝐶𝑎𝑟𝑖𝑛𝑎, 𝑐𝑢 𝑘𝑒𝑡𝑐ℎ𝑢𝑝 𝑖𝑢𝑡𝑒-𝑛 𝑝𝑎̆𝑟 𝑠̦𝑖 𝑜𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑑𝑒 𝑗𝑒𝑙𝑒𝑢 𝑐𝑢 𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑚𝑒𝑠𝑡𝑒𝑐𝑎𝑡, 𝑚𝑎𝑖-𝑚𝑎𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑡𝑒 𝑓𝑎̆𝑐𝑒𝑎 𝑠𝑎̆ 𝑢𝑖𝑡̦𝑖 𝑑𝑒 𝑛𝑎𝑠𝑢𝑙 𝑒𝑖 𝑚𝑎̆𝑟𝑖𝑠̦𝑜𝑟. 𝑁𝑢 𝑐𝑎̂𝑡 𝑎𝑙 𝐻𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑒𝑖, 𝑛𝑖𝑐𝑖 𝑐𝑎̂𝑡 𝑎𝑙 𝑆𝑎𝑛𝑑𝑟𝑖𝑛𝑒𝑖, 𝑑𝑎𝑟 𝑑𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑠 𝑑𝑒 𝑠𝑜𝑙𝑖𝑑 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑒 𝑐𝑎̂𝑟𝑚𝑎 𝑢𝑛𝑢𝑖 𝑣𝑒𝑙𝑖𝑒𝑟 𝑑𝑒 𝑒𝑙𝑖𝑡𝑎̆.”
Despre 𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝗮 𝗥𝘂𝘀𝘂 sunt multe de scris, însă ne oprim doar la câteva:
Este editor de carte de 17 ani.
De-a lungul timpului a publicat în reviste foarte diverse, de la ,,Luceafărul”, la ,,Cosmopolitan”, trecând prin presă și TV.
În 2019 a început să țină ședințe de biblioterapie, oferind participanților o modalitate personalizată de a găsi cărțile cele mai relevante în contextul și evoluția lor.
Și-ar dori să locuiască în orice oraș cu plajă și mare.
Alexandra Rusu este editor de carte, digital copywriter, cofondator Booktopia.ro, scriitoare. Este din Constanța și locuiește în București. A studiat literatura la București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, și la Berlin, European College of Liberal Arts. A publicat în Evenimentul zilei, New York Times Book Review, Cosmopolitan, The Institute și în antologia De la Waters la Similea: Oameni cool scriu despre muzica lor (Humanitas, 2013). În 2017 i-a apărut ,,Cartea năsoaselor", un basm pentru copii mari (Editura Vellant). A tradus Paul Auster, În țara ultimelor lucruri (Humanitas, 2005). 
A debutat cu romanul ,,Cartea năsoaselor", o poveste neobișnuită care se adresează atât copiilor, cât și adulților.






marți, 16 martie 2021

Ioana Nicolaie- ,,Luna fetelor din cărțile pentru copii"

Vineri, 12 martie , copiii de la Școala nr.2 ,,Poet Ovidiu”, din Ovidiu , însoțiți de înv. Bârsan Daniela au venit la Centrul Cultural ,, Elena Roizen”- Bibliotecă pentru a se întâlni cu scriitoarea Ioana Nicolaie într-un atelier pentru copii (6-12 ani). Atelierul s-a desfășoarat pe ZOOM, orele 11.00 - 12.00. Elevii prezenți au avut posibilitatea să îi adreseze întrebări scriitoarei, să participle la un joc (au avut de completat: ,,Dacă aș fi captiv într-un joc pe computer aș vrea să-i am lângă mine pe....................), să asculte recomandările de cărți pentru vârsta lor și să asculte o povestire din ,,Spionul KME” .
Ei au aflat care este semnificatia lui KME (este un nume de copil care trebuie să își găsească drumul, un băiețel care are probleme la școală, este ironizat, necăjit care își crează o lume imaginară).

Spionul Kme este un băiețel care încearcă să investigheze propria enigmă, să-și afle rădăcinile și adevărații prieteni, să deslușească felul în care lumea în care trăiește s-a constituit. Pare că și-a construit câteva ziduri de apărare și o casă într-un copac, așadar o lume imaginară care să-l îndepărteze de ceea ce-l face să sufere. Așa că pornește într-o călătorie în necunoscut, trecând prin mai multe ”lumi” separate, unde trebuie să caute și să găsească indicii pentru a afla (și a ne destăinui) adevărul despre sine.
Câteva dintre povestirile care alcătuiesc călătoria spionului Kme pot stârni fascinația copiilor de pretutindeni, pentru că sunt populate de personaje fantastice sau neobișnuite sau se petrec acolo peripeții nemaiîntâlnite.
Elevii au aflat care este titlul cărții la care lucrează și va apărea în curând. (,,Salvarea lui Onus”).

Ioana Nicolaie a știut dintotdeauna că se va face scriitoare. Îi place să-i asculte pe cei din jur, să citească și să spună povești. A scris, de aceea, pentru oameni mari, patru volume de poezie și patru romane. A luat premii, a fost tradusă și a fost invitată la numeroase evenimente culturale în țară și-n străinătate. Pasiunea ei cea mai mare este să se plimbe prin lumi fantastice. Cum nu vrea să țină doar pentru ea ce vede acolo, a migălit „Aventurile lui Arik”, „Arik și mercenarii”, „Ferbonia”, „Vertijia”, „Călătoria lui Medilo” și „Spionul Kme”. Întâlnirea cu scriitoarea Ioana Nicolaie face parte din proiectul „Luna fetelor din cărțile pentru copii” inițiat de Asociația 7ARTE și cofinanțat de AFCN, Administrația Fondului Cultural Național.

Parteneri: România EduCaB, Cărturești, Ambasada Suediei, Biblioteca Metropolitană București și Trambulina de citit #LunaFetelor #atelieresmartkid #cartipentrucopii #martie2021 #IoanaNicolaie #scriitoricontemporani #literaturacopii #edituraArthur #cofinantareAFCN 







Ioana Nicolaie (n. 1 iunie 1974, Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud) este o scriitoare din România.
Premii literare:
-Premiul Național de Proză, Ziarul de Iași pentru romanul ”Cartea Reghinei”, 2020;
-Premiul Radio România Cultural pentru romanul ”Cartea Reghinei”, 2020;
-Premiul Observator Lyceum pentru ”Cartea Reghinei”, 2020;
-Premiul Agenția de Carte pentru ”Cartea Reghinei”, 2020;
-Premiul Revistei Ateneu pentru romanul ”Pelinul negru”, 2017;
-Premiul Cartea Anului în urma votului online Cititorul știe mai mult, pentru ”Pelinul negru”, 2018;
-Premiul USR Cartea Anului pentru ”Autoimun”, versuri, 2014;
Nominalizări numeroase la premii naționale și internaționale.
Opere
A debutat editorial cu volumul de versuri Poză retușată, Editura Cartea Românească, 2000, în urma unui concurs de debut. A fost inclusă (cu numele Ioana Vlașin) în volumul colectiv Ferestre 98, Editura Aristarc, 1998 și în volumul experimental "40238 Tescani", Editura Image, 1999, ambele nominalizate pentru premiile ASPRO. A apărut și în antologia Generația 2000, Editura Pontica 2004.
Literatură pentru copii:
· Aventurile lui Arik, carte pentru copii, Corint Junior, 2008;
· Arik și mercenarii, carte pentru copii, Editura Arthur 2013;
· Ferbonia, roman pentru copii, Editura Arthur 2015.
· Arik, carte pentru copii, Editura Arthur, 2017;
· Vertijia, fantasy SF pentru copii, Editura Arthur 2018;
· Călătoria lui Medilo, volum pentru copii, Editura Cartier 2018;
· Spionul Kme, roman pentru copii 10+, Editura Arthur, 2019;
· Cum am supraviețuit clasei a VIII-a, roman, cu pseudonimul Robert Ersten, Editura Arthur 2019;
· Cum să spui te iubesc, roman, cu pseudonimul Robert Ersten, Editura Arthur 2020;
Ioana Nicolaie s-a născut în Sângeorz-Băi. După absolvirea liceului „George Coșbuc” din orașul Năsăud, a devenit studentă la Facultatea de Litere a Universității din București, pe care a absolvit-o în anul 1997. În 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiași facultăți. După absolvire a lucrat în presă și în domeniul editorial (a colaborat ca redactor la editurile Casa Radio, Polirom și Paralela 45). Este jurnalistă (colaborează la Tribuna învățământului) profesoară de literatură și predă scriere creativă. Ține ateliere de creativitate pentru copii. Vreme de câțiva ani a moderat Campionatul poveștilor la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Este membru fondator și director general al Fundației Melior prin care derulează din 2014 proiecte educativ-umanitare. A realizat până acum nu mai puțin de 14 Biblioteci Melior. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN România.
Ioana Nicolaie este căsătorită cu autorul Mircea Cărtărescu.
(sursa:Wikipedia.org)
Au participat un bibliotecar,un cadru didactic 28 copii.

miercuri, 10 martie 2021

,,Luna fetelor din cărțile pentru copii"' - Întâlnirea cu scriitoarea Lavinia Braniște

Scriitoare și traducătoare. A început cu poezie - Povești cu mine (2006) și a continuat cu proză scurtă - Cinci minute pe zi (2011), Escapada (2014) și literatură pentru copii - Rostogol merge acasă (2014).


Lavinia Braniște s-a născut în 1983 la Brăila, unde, după lungi peregrinări prin alte locuri, a ajuns să locuiască și în prezent. Scrie poezii, proză scurtă, romane și literatură pentru copii.

Scriitoarea Lavinia Braniște a început să scrie poezii în clasa a III-a, o plăcere comună tuturor copiilor, spune ea. Deși nu a avut mentori și nu a fost încurajată de profesori sau de membrii unor cenacluri literare să continue, scrisul a rămas o plăcere constantă pentru ea în școală și facultate. În ultimul an de facultate a publicat prima carte de poezii, ,,Povești cu mine", într-un tiraj de 100 de exemplare pe care Lavinia le-a primit într-o sacoșă și nu a știut ce să facă cu ele. După ,,Povești cu mine" au urmat două colecții de proză scurtă, cărți pentru copii și două romane. Cel mai recent roman, ,, Sonia ridică mâna", spune povestea unei tinere care încearcă să înțeleagă comunismul pornind de la relația dintre Elena și Zoia Ceaușescu. Pentru Lavinia scrisul a fost mulți ani o ocupație de timp liber, pe lângă alte slujbe pe care a fost nevoită să le aibă pentru a se întreține, și abia la 32 de ani a început să spună despre ea că e scriitoare. În ultima perioadă s-a dedicat scrisului, expresie pe care o folosește cu ironie, dar nu știe exact cât o va ține și se gândește ca în momentul în care va rămâne fără idei de cărți să facă altceva. Momentan, însă, mai are multe idei.

Prima întâlnire a copiilor din Ovidiu cu scriitoarele înscrise în proiectul ”Luna fetelor din cărțile pentru copii” a avut loc în data de 5 martie, la Centrul Cultural ,,Elena Roizen'', în Sala de Spectacole pentru că spațiul Sălii de lectură a bibliotecii nu ne-a permis distanțarea și respectarea regulilor sanitare anti Covid 19.

Elevii claselor a II-a de la Școala Nr.2 Poet Ovidiu, coordonați de doamnele înv. Nicolae Silvia și Andrei Daniela, au avut bucuria de a participa la Centrul Cultural ,,Elena Roizen''-Bibliotecă, a se întâlni și a intra în dialog (virtual) cu scriitoarea Lavinia Braniște, cea care a scris ”Rostogol și vulcanii noroioși”, o carte pe care ei au putut să o împrumute de la biblioteca noastră. Moderatoarea întâlnirii la care s-au înscris peste 40 de biblioteci din țară a fost, Livia Lucan-Arjoca, coordonatoare a Asociației 7 ARTE.

Scriitoarea le-a citit elevilor din ,,Duminică și alte povestiri cu Iosifel" , cei prezenți la eveniment au avut ocazia să îl cunoască pe elefantul cu trompa în jos care a inspirat-o să scrie povestea.

Am luat parte la o discuție foarte plăcută și interesantă despre cum apare o carte, de unde își iau inspirația scriitorii cărților pentru copii, care sunt preferințele lor literare, care este diferența între traducător și scriitor, ce cărți urmează să scrie îndrăgita scriitoare, dar și alte multe întrebări pe care copiii care au participat astăzi din toate colțurile țării au avut ocazia să le adreseze în mod direct.

„În fiecare dintre cele cinci povestiri din acest volum i-am dat lui Iosifel ceva din mine. Mirarea lui în fața unor cuvinte pe care le aude prima oară e mirarea mea din copilărie în fața lumii. Din fericire, încă îmi amintesc destul de clar confuzia și apoi fascinația cu care se limpezeau lucrurile. De fiecare dată când scriu pentru micuți, se întâmplă ceva miraculos: devin un copil preocupat de soarta șoarecelui din podea, un pui de elefant rătăcit în aeroport sau un porcușor care scrie conștiincios poezii, fiindcă așa l-a instruit profesorul său. Toate vin din trecutul meu. Și cu fiecare din aceste povești, eu mă reconstruiesc pe mine.“ - Lavinia Braniște

Elevii de la Școala nr.2 ,,Poet Ovidiu" i-au mulțumit Laviniei Braniște și i-au trimis felicitări virtuale realizate de ei urându-i ,,La mulți ani!’’ de Ziua Femeii și ,,O primăvară frumoasă!”

Vă mulțumim mult tuturor și abia așteptăm următoarea întâlnire de vinerea viitoare! ”Luna fetelor din cărțile pentru copii” este o inițiativă a Asociației 7 ARTE, cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), prin intermediul România EduCaB.








Au participat 1 bibliotecar, 2 cadre didactice și 50 copii.


luni, 1 martie 2021

1 martie, 184 de ani de la nașterea lui Ion Creangă ,,povestitorul copiilor''

Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului - d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.
S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.

Din 1855 până în 1859 urmează cursurile seminarului, iar apoi, luându-și atestatul, revine în satul natal. Se însoară mai târziu la Iași cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinți din Iași, devenind diacon al acesteia (26 decembrie 1859).

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.La 19  decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rândurile clerului (10 octombrie 1872), deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon. (În 1933, el a fost reprimit post-mortem în rândurile clerului.)  Ca urmare a excluderii din cler, ministrul Tell îl destituie și din postul de institutor, însă venirea lui Titu Maiorescu la minister contribuie la renumirea sa pe acest post. A colaborat la elaborarea a patru manuale școlare, între care și un ,,Abecedar" (1868).

În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegând o locuință în mahalaua Țicău (bojdeuca).

În 1875, îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Între 1883 și 1889 a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă moare pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău. Este înmormântat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.