1455 - Petru Aron, domn al Moldovei, primește un ultimatum de la sultanul Mehmed al II-lea, prin care i se cere sa plătească un tribut de 2.000 de galbeni în termen de trei luni de zile.Domnul Moldovei, Petru al III-lea Aron, a fost fiul natural al lui Alexandru cel Bun, mama sa nefiind cunoscută. Prima domnie: octombrie 1451 – februarie 1452 ; a doua domnie: august 1454 – februarie 1455; atreia domnie: mai 1455 – aprilie 1457. În 1456, Petru Aron se învoieste să plătească turcilor un tribut de 2000 de galbeni, pentru a înlătura pericolul ce îl ameninţa din această parte. A fost răsturnat de la putere de Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, care l-a învins în două lupte în aprilie 1457. Petru Aron s-a refugiat în Polonia, apoi în secuime, de unde provoacă ostilităţile dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin. După lupta de la Baia din 1467, când Ştefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvin, Petru Aron este prins de Ştefan cel Mare şi executat (probabil în 1469).
1713 - S-a nascut Denis Diderot, filosof materialist francez, unul din autorii “Enciclopediei” .
1830 - A încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Dinicu Golescu; (n. 7 feb. 1777).Constantin Golescu (cunoscut sub numele de Dinicu Golescu, n. 7 februarie 1777 – d. 5 octombrie 1830), boier și cărturar român, fiu al marelui ban din Țara Românească Radu Golescu și al Zoiței Florescu. Vlăstar al uneia dintre vechile familii boiereşti din Ţara Românească, a studiat la Academia grecească din Bucureşti. A fost ispravnic, vel agă, hatman, iar, din 1821, mare logofăt al Ţării de Jos. A iniţiat impreuna cu alţi romani patrioti la Braşov în anul 1822, o Societate lite rară care depăşea sfera preocuparilor culturale. A fost printre întemeietorii Societăţii Literare din 1827, la Bucureşti, a contribuit activ la apariţia primului ziar în limba română, “Curierul românesc” şi a subvenţionat apariţia primei gazete în limba română editată în străinătate, Familia Lipschii (1827). A înfiinţat în 1826, pe moşia sa din Goleşti, o şcoală în care tinerii puteau învăţa gratuit, indiferent de categoria socială din care făceau parte.
1857 - S-a nascut Maica Smara – pseudonim pentru Smaranda Gheorghiu, scriitoare, publicistă si militanta a miscarii feministe din România, prima românca reprezentanta a României la congrese internationale; (5/18) (d. 28.01.1944). A fost o nepoată a lui Grigore Alexandrescu si este cunoscută și sub numele de Maica Smara, poreclă primită de la Veronica Micle. Din versurile sale pentru copii, unele au intrat chiar în tradiția orală, precum “Vine vine primăvara / Se așterne-n toată țara / Floricele pe câmpii / Hai să le-adunăm copii”…) La sfârșitul secolului al XIX-lea, Smaranda Gheorghiu a condus un cenaclu frecventat și de Mihai Eminescu și a fost prietenă cu iubita acestuia, Veronica Micle.
1864 - S-a nascut Louis Lumiere, pionier al filmului francez; (d. 1948).
1897 - Apare la Bucureşti revista enciclopedia populară ”Albina Romaneasca” (1897-1916; 1922-1928; 1933-1937) şi (din 1945 pînă în 22 decembrie 1989), revista Aşezămintelor culturale din România.
1918: - (5/18 octombrie) Declaraţia de independenţă a Transilvaniei, adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania în şedinţa din 29 septembrie de la Oradea, este citită în Parlamentul ungar de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida-Voievod.
1930 - Începe prima Conferinţă balcanică cu participarea României, Greciei, Iugoslaviei, Bulgariei, Turciei şi Albaniei. Conferinţa a fost desfăşurată la Atena şi a durat pînă pe 13 octombrie. Delegaţii au convenit pentru încheierea unui pact balcanic.
1936 - S-a nascut Václav Havel, scriitor, dizident anticomunist și om politic ceh, fost presedinte al Cehoslovaciei.(Romanele “Petrecerea din gradina”, “Audienta” si “Vernisaj”).
1956 - Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 7 ani de închisoare corectionala, sub acuzatia de a fi redactat si multiplicat manifeste anticomuniste, pe scriitorul Nicolae Balota, arestat la 3 ianuarie, în acelasi an.
1962 - Membrii trupei de muzica pop The Beatles au lansat primul lor hit în Anglia, “Love Me Do”.
2001 - In Romania a fost înfiinţată Jandarmeria Montană. Primul pluton de jandarmi montani, format din 30 de profesionişti în căţărare, lupte şi acţiuni de salvare, a început să patruleze traseele Buşteni, Azuga şi Sinaia.
2011 - A decedat Steve Jobs, cofondator impreuna cu Steve Wozniak, al companiei Apple Inc ; (n.24 februarie 1955).
http://www.unitischimbam.ro; ro.wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu