luni, 17 septembrie 2018

Evenimentele zilei

642: Arabii musulmani ocupa Alexandria si incendiaza celebra sa biblioteca. Biblioteca din Alexandria a fost cea mai renumită bibliotecă a antichității. Situată în Alexandria, adevărată metropolă a civilizației greco-romane din Egiptul antic, conținea peste 900.000 de pergamente. Întemeiat în jurul lui 332 î.Hr. de Alexandru cel Mare, orașul Alexandria s-a dezvoltat în continuare și în vremea lui Ptolemeu I. Acesta din urmă a construit, în 288 î.Hr., un muzeu (palat al muzelor), care găzduia o universitate, o academie și o bibliotecă. La început mărimea bibliotecii se ridica la 400.000 de volume (papirusuri), ca pe timpul lui Cezar să ajungă la 700.000.

1787- A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.

1812 - Începutul celei de-a treia domnii a lui Scarlat Callimachi în Moldova.

1821 - A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, "Şcoala de la Sfântul Sava" - 1818 (n. 5 iunie 1779).

1854 - S-a născut inventatorul David Buick, fondatorul "Buick Motor Car Company" (m. 5 martie 1929).

1863 - A încetat din viaţă Alfred de Vigny, poet, prozator, dramaturg francez (n. 27 martie 1797).1876 - S-a născut compozitorul Alexis Catargi (m. 20 august 1923).

1881 - S-a nascut la Bacau George Bacovia, poet român format la școala simbolismului literar francez; (d.22.05.1957, Bucureşti).George Bacovia (n. 17 septembrie 1881 (S.V. 4 septembrie), Bacău – d. 22 mai 1957, București) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

1901 - S-a născut Sir Francis Chichester, câştigătorul primei curse transatlantice; în 1966, în 226 de zile, la bordul ambarcaţiunii "Gipsy Moth IV", a realizat prima cursă solitară în jurul lumii, în urma acestui succes, fiind înnobilat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (m. 26 august 1972)

1919 - A fost înfiinţat la Cluj Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (în prezent Academia de Muzică "Gheorghe Dima")

1922 - S-a născut violoncelistul de talie internaţională Radu Aldulescu; în anul 2000, i-a fost acordat Ordinul Naţional "Steaua României", în grad de Mare Ofiter (m. 19 martie 2006).

1935 - România a fost aleasă membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor (viitoare ONU).

1939 - Al Doilea Război Mondial: URSS atacă Polonia (Pe 1 septembrie 1939, Polonia este invadată de Germania, la o săptămână după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop)

1944 - Al doilea război mondial: Armata a IV-a Română poartă lupte grele pentru forţarea Mureşului în centrul Transilvaniei, în zona Oarba de Mureş - Dealul Sângiorgiu - Iernut, zdrobind rezistenţa înverşunată şi bine organizată a armatelor germano-ungare

1963 - Premiera primei coproducţii franco-române, filmul "Codin", ecranizare a romanului lui Panait Istrati. 

2000 - A decedat la Bucuresti marele actor român Dem Radulescu; (n.21 septembrie 1931, Ramnicu Valcea).

2002 - Japonia a cerut oficial scuze faţă de Coreea de Nord, pentru ocuparea peninsulei în perioada 1910-1945.

2006 - A încetat din viaţă Aristide Buhoiu, cunoscut realizator de televiziune, "Drumuri europene", cu cea mai mare audienţă la TVR. (n. 4 aprilie 1938).
Sursa: http://www.unitischimbam.ro; wikipedia.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu