Ziua Independenței, Statele Unite ale Americii
Pe 4 iulie 1776, reprezentantii celor 13 colonii britanice din America de Nord, întrunite în Congres la Philadelphia, au votat în unanimitate Declaraţia de Independenţă faţă de Imperiul Britanic. A urmat un razboi sangeros între coloniile americane şi imperiul britanic. Deşi au trecut 2 secole şi jumătate de la acest eveniment, textul Declaraţiei de Independenţă este o mostră de pledoarie pentru ideea de libertate şi fericire.
1776 - Cinci zeci si sase de delegati ai celor 13 colonii britanice din America de Nord, semneaza Declaratia de Independenta a Statelor Unite ale Americii. Documentul a fost ratificat de către al doilea Congres Continental, prima entitate conducătoare a noului stat creat. Textul Declaratiei a fost scris de Thomas Jefferson si a fost votat de toate delegaţiile excepţia celei din New York, care a fost de acord sa o semneze cateva zile mai tarziu. Războiul de Independenţă începuse în 1775, iar conflictul s-a încheiat cu semnarea Tratatului de la Versailles, in ziua de 3 septembrie 1783.
1541 - În Moldova, pictorul Dragoş Coman a terminat valorosul ansamblu de picturi murale, care decorează biserica din satul Arbore.
1790 - S-a născut sir George Everest, inginer militar, geodez si geograf englez. (m. 1 decembrie 1866).Sir George Everest (n. 4 iulie 1790 – d. 1 decembrie 1866) a fost un militar și geodez britanic. A fost conducător din 1823 al Serviciului geodezic al Indiei. Numele lui a fost dat celui mai înalt vârf de pe Terra (din Munții Himalaya).
1807 - S-a născut Giuseppe Garibaldi, general şi om politic, unul dintre conducătorii luptei pentru unificarea naţională a Italiei; (m. 2 iunie 1882). Principalul său obiectiv a fost lupta pentru unificarea Italiei, în jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, monarhul Sardiniei și Piemontului, și al primului sǎu ministru, Camillo Cavour. A participat în 1859 la războiul dus de Sardinia împotriva Austriei, luptând în Alpi. În 1860, în fruntea a 1 000 de oameni a întreprins o expediție în Sicilia (devenită celebră sub denumirea „Expediția celor 1 000 de cămăși roșii“), reușind să înlature monarhia locală și sǎ instituie un guvern provizoriu si sa uneasca Sicilia și Neapole, cu regatul Sardiniei și Piemontului (1861).
1826 - A încetat din viaţă la 83 de ani, Thomas Jefferson, scriitor, arhitect şi avocat şi unul dintre fondatorii Statelor Unite. Jefferson a fost al treilea preşedinte al SUA. A redactat “Declaraţia de Independenţă”, un model pentru toate democraţiile lumii; (n. 13 aprilie 1743).
1831 - A încetat din viaţă James Monroe, om politic, preşedinte al SUA între anii 1817-1825, autor al ”Doctrinei Monroe”; (n. 28 aprilie 1758). James Monroe a fost al cincilea presedinte Statele Unite ale Americii in anii 1817 – 1825.
1848 - A încetat din viaţă scriitorul francez Francois Rene de Chateaubriand; (n. 4 septembrie 1768). Chateaubriand poate fi considerat parintele curentului romantic in literatura franceza, fiind un model pentru generatiile de scriitori romantici care i-au urmat. ( “Călătorii în America”, “Atala”, “Rene”,”Memorii de dincolo de mormânt”).
1854 - S-a născut Victor Babeş, bacteriolog şi morfopatolog, fondator al şcolii româneşti de microbiologie, membru al Academiei Române;Victor Babeș (n. 4 iulie 1854, Viena – d. 19 octombrie 1926, București) a fost un bacteriolog și morfopatolog român, membru al Academiei Române din 1893. A fost fiul lui Vincențiu Babeș. În colaborare cu Victor André Cornil, este autorul primului tratat de bacteriologie din lume (Bacteriile și rolul lor în anatomia și histologia patologică a bolilor infecțioase) prin care a pus bazele moderne ale acestei științe. De asemenea, este fondatorul școlii românești de microbiologie.
1864 - Prin decret domnesc, in Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei se înfiinţează Universitatea din Bucureşti. Acest important lacas de cultura romaneasca a fost întemeiat ca şcoală superioară, la patru ani după întemeierea Universităţii Iaşi, prima universitate a României moderne. În 1864 Universitatea din Bucuresti includea facultăţile de Drept, Ştiinţe, Filozofie (Litere). Primul rector al acesteia, ales la 15 septembrie 1864, a fost juristul Gheorghe Costa-Foru.
1862 - Prelatul de la Oxford, profesorul de matematici Dodgson, cunoscut ca scriitor sub numele Lewis Carroll, publica „Alice in Tara Minunilor“, una dintre capodoperele literaturii pentru copii. I-a servit drept model pentru personajul principal, Alice (10 ani), fiica rectorului de la Colegiul Trinity.
1876 - S-a înființat, la Bucureşti, “Societatea naţională de Cruce Roşie a României”. La 23 august acelaşi an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva.;(4/16).Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, neguvernamentală, bazată pe voluntariat, care oferă asistență de urgență, în caz de dezastre, precum și educație în domeniul sanitar în România. Este afiliata națională a Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
1914 - La Viena au loc funeraliile Arhiducelui Franz Ferdinand și ale soției sale Sofia, la șase zile după asasinarea lor la Sarajevo.
1923 - S-a nascut Hary Isac Zilberman, scriitor roman cunoscut sub pseudonimul literar Haralamb Zincă; (d. 2008).
1934 - A încetat din viaţă Marie Curie, savantă de origine poloneză, laureat al Premiului Nobel (n. 1867).Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia; d. 4 iulie 1934, Sancellemoz, Franța) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). A introdus în fizică termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice. Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea.
1942 - Se încheie cucerirea peninsulei Crimea de către trupele germane şi române, in timpul celui de-al doilea război mondial.
1946 - România și Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relațiile diplomatice la nivel delegație.
1950 - Are loc prima emisie a postului de radio Europa Liberă.Radio Europa Liberă este o organizație și un post de radio finanțat de Congresul Statelor Unite care transmite în țările Europei de Est și Orientului Mijlociu. 1957: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Arhiva Naţională de Filme.
Sursa: http://www.unitischimbam.ro;wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu