Pomul de Crăciun

O relatare oarecum mai bine documentată a originilor pomului de Crăciun se regăsește în istoria medievală a ,,Copacului Paradisului”. Printre numeroasele piese ale misterelor din Evul Mediu , una dintre favorite era ,,Piesa Paradisului”, care reedita povestea Creației și a izgonirii lui Adam și a Evei din Grădina Raiului. Elementul de décor care reprezinta paradisul pierdut era un copac ( de cele mai multe ori un brad) în care erau atârnate mere și mici prescuri, imitând ostia împărtășaniei. Chiar și după ce ridicând un ,,copac al paradisului” în locuințele lor pe 24 decembrie, dată la care erau celebrați Adam și Eva. Cei care susțin veridicitatea acestei relatări o armonizează cu obiceiul german medieval de pregătire a unei piramide cu rafturi de Crăciun, pe care erau așezate lumânări și plante verzi. Ei susțin că în zona Rhenania a Germaniei, în secolul al XVI-lea , piramida și copacul paradisului au fost îmbinate rezultând un brad luminat și împodobit cu ornamente – proptotipul actualului pom de Crăciun. O altă legendă susține că, în jurul anului 1530, Martin Luther a fost mișcat de frumusețea cerului înstelat și a încercat să recreeze priveliștea bolții de deasupra Bethleemului așezănd umânări aprinse pe  ramurile unui conifer. Nu există însă atestări documentare privind existența  în Germania , în secolul al XVI-lea , a unui pom împodobit cu lumânări  sau alte decorațiuni,  mai probabil fiind faptul că pomii erau atârnați de grinzi, în poziție normală sau cu susul în jos.

Estonienii, pe de altă parte, susțin că folosesc de Crăciun copaci veșnic verzi încă din 1441; letonii afirmă că din 1510, la Riga , un conifer decorat cu trandafiri artificiali a fost purtat în procesiune până în piața orașului și apoi ars; în Survey of London , John Stow nota că în 1444 ,, Un copac  înalt a fost înfipt în mijlocul trotuarului , fixat în pământ, împodobit din belșug cu laur și iederă, ca distracție de Crăciun pentru popor.” Fără îndoială însă , în secolul al XVI-lea, relatările privind pomi de Crăciun în locuințele germanilor au fost mai frecvente. În 1531 diverse specii de conifere sau vândute în piață, iar un decret emis în 1561 în Alsacia prevedea  ca ,, niciun cetățean să nu aibă pentru Crăciun mai mult de un pomișor de peste 8 palme în lungime” – probabil o măsură de conservare de tip ecologic.

Abia în 1605 apare o relatare privind un pom de Crăciun cu trandafiri din hârtie (simbol al Fecioarei Maria), mere (amintind de copacul paradisului), bomboane și zahăr candel. Din 1660 datează cea mai veche relatare despre decorarea pomului cu lumânări.

Din zonele protestante ale Germaniei, pomul de Crăciun s-a răspândit treptat în întreaga Europă (în general prin intermediul membrilor familiei regale germane) și în America de Nord. În Anglia a ajuns în secolul al VIII-lea , odată cu regii din dinastia din Hanovra. Regina Charlotte, care s-a căsătorit cu George al III-lea în 1761, a dispus ca, pentru Crăciunul anului 1800, la Windsor să fie pregătit un arbore de tisă, împodobit cu dulciuri și jucării pentru copii....

Pomul de  Crăciun a fost introdus in Franța în 1837, cănd prințesa germană Helene de Mecklenburg l-a adus la Paris după căsătoria ei cu ducele de Orleans. Împărăteasa Eugenie a încurajat noul obicei în timpul celui de-al Doilea Imperiu, iar refugiații veniți din Alsacia și Lorena după războiul franco-prusac au contribuit la popularizarea lui. Dar pomul a devenit parte integrantă a sărbătorii engleze abia atunci când PRINȚUL ALBERT de Saxa-Coburg-Gotha s-a căsătorit cu regina Victoria. În copilărie, Albert avusese în fiecare an un pom de Crăciun, iar în anii1840 a reluat obiceiul pentru tânăra lui familie de la castelul Windsor.

Imigranții din Moravia au dus obiceiul pomului de Crăciun pe actualul teritoriu al SUA, în anii 1740, a fost apoi preluat de Canada în 1781, de baroneasa Frederika von Riedesel, al cărei soț, baronul Friedrich Adolphus, adusese 4000 de soldați germani pentru a apăra Quebecul împotriva atacurilor americane...

Abia în secolul al XIX-lea obiceiul pomului de Crăciun a devenit cu adevărat popular, pătrunzând nu doar în nordul și vestul Europei , ci și în statele din sudul-estul ei, în țările scandinave și în Rusia.

Sursa: Enciclopedia Crăciunului/ Gerry Bowler; Editura Nemira, București, 2011.