Crăciunul în România este o sărbâtoare pitorească, marcată de obiceiuri străvechi și activități de grup care cinstesc vremurile trecute. Deși religia majoritară este creștinismul ortodox, românii își țin sărbătorile după calendarul gregorian, respectat în Europa Occidentală. Sărbătorile încep pe 5 decembrie , în ajunul zilei de Sf.Nicolae, când copii își așează frumos ghetele lustruite, în speranța că sfântul, Moș Nicolae, va trece în timpul nopții și va lăsa în ele dulciuri și mici daruri, copii obraznici se pot aștepta însă la o nuia.
Pe 20 decembrie, când este cinstit Sfântul Ignatie, în zonele rurale se
desfășoară un obicei ciudat. Porcul din gospodărie este tăiat și pârlit cu un
șomoiog de paie. Apoi este tămâiat iar stăpânul casei face deasupra lui semnul
crucii. Urmează pomana porcului, la care sunt invitați și vecinii.
Ajunul este ziua în care românii împodobesc bradul de Crăciun, pe lângă
obișnuitele ornamente și ghirlande , în pom sunt atârnate ( la fel ca în
Ungaria) bomboane învelite în staniol. În noaptea de Ajun, copii se duc la
colindat, interpretând cântece despre Nașterea lui Iisus. Unii dintre ei duc o
stea în vârful unui par, iar în stea o lumânare luminează o imagine a Sfintei
Familii sau o altă scenetă biblică. Cei
colindați le dau bani, fructe și
dulciuri. Tradiția colindelor este adânc înrădăcinată în România , printre cele
mai des cântate se numără ,,Astăzi s-a născut Hristos”,
,,Moș Crăciun cu plete dalbe”, ,,Trei păstori” și ,, La Bethleem colo-n jos”.
Darurile sunt aduse în seara
de Ajun de Moș Crăciun, care intră în casă pe coșul sobei. (În perioada
comunistă, locul lui a fost luat variant de inspirație sovetică Moș Gerilă,
care a dispărut acum). Masa din seara de Ajun include carne de porc, ciorbă,
sarmale în foi de varză, cozonac și în unele regiuni o prăjitură ale cărei
straturi de aluat simbolizează scutecele pruncului Iisus. În ziua de Crăciun, după
ce se întorc de la biserică, românii se așează la o altă masă îmbelșugată,
stropită cu cantități substanțiale de țuică și vin. Festinul de Anul Nou este
de asemenea obligatoriu. Printre preparatele tradiționale la acestea din urmă
se numără caltaboșul, toba, sarmarele, purcelul de lapte, curcanul și, ca
desert, plăcinta cu răvaș.
Perioada dintre Crăciun și
Anul Nou este caracterizată de obiceiuri specific. La Plugușor, tinerii de la sate obișnuiesc să împodobească un plug cu
panglici și să-l poarte din casă în casă, recitând versuri ce amintesc de
împăratul roman Traian, care a colonizat regiunea în secolul 1 d.Hr. .Astăzi
s-a cam renunțat la plug, iar tinerii costumați cântă, pocnesc din bice, sună
din zurgălăi și din buhai. În obiceiul Capra , care poate fi întâlnit până de Epifanie – Botezul Domnului - și care
pare a fi derivat dintr-un ritual precreștin al fertilității, un bărbat
deghizat în capră sau în alt animal joacă acompaniat de muzicanți. (Similar ,
dar mai puțin întâlnit, este jocul ursului). Viflaimul este un tip de teatru popular religios apărut în secolul
XVIII-lea, care include personaje mascate precum Moșul sau Moartea. În Ziua de
Anul nou, copiii merg din casă cu o SORCOVĂ., o rămurică decorată cu flori artificial,
și recită o poezie în care le urează un an bun celor pe care îi sorcovesc ,
lovindu-I ușor cu bățul împodobit . În unele zone familiile presară boabe de cereale
în casă ca simbol al prosperității.
Sursa: Enciclopedia
Crăciunului / Gerry Bowler; Editura Nemira; București, 2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu