duminică, 25 noiembrie 2018

Evenimentele zilei

Ziua internațională a nonviolenței
Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor

1562 - S-a născut scriitorul şi dramaturgul Lope Felix de Vega Carpio, reprezentant de seamă al Renaşterii spaniole (m. 27 august 1635).

1600 - Are loc bătălia de lîngă Curtea de Argeş, dintre oastea lui Mihai Viteazul şi oastea polonă, care la acel moment, dupa victoriile anterioare, instalase noi domnitori în Moldova şi Muntenia. Înfrangerea de la Curtea de Argeş îl sileşte pe Mihai Viteazul să ia drumul Vienei unde ajunge la 12 ianuarie 1601.

1715 - Începutul domniilor fanariote în Ţara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat. Domniile fanariote însemnau o prelungire a controlului exercitat de Poarta Otomana asupra Țărilor Române, dar cu autonomie internă sporită.


1814 - S-a născut Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, celebru în teatrul românesc, prin interpretarea în travesti a rolului "Coana Chiriţa" din piesele lui V. Alecsandri; este autorul şi interpretul principal al piesei "Baba Hârca", reprezentată pentru prima dată la Iaşi în1849 (m. 9 septembrie 1896).

1863 - S-a născut savantul dr. Ion Cantacuzino, membru al Academiei Române, fondator al şcolii româneşti de imunologie şi patologie experimentală. El a elaborat o metodă de vaccinare împotriva holerei recunoscută în istoria epidemiologiei ca "marea experienţă românească de vaccinare" (m. 14 ianuarie 1934).


1864 - A fost adoptată Legea privind organizarea învăţământului ("Legea instrucţiunii publice"), prin care se stabileau trei grade de învăţământ (primar, secundar şi superior) şi obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar.

1885 - A încetat din viaţă poetul Grigore Alexandrescu, cel care a impus în literatura română, ca specii literare, satira ("Satiră. Duhului meu"), fabula ("Boul şi viţelul"), epistola ("Epistolă către Voltaire") (n. 22 februarie 1810).

1892 - S-a născut istoricul şi omul politic Petre Constantinescu-Iaşi, membru al Academiei Române; a participat la elaborarea primului tratat de "Istoria României" (m. 1 decembrie 1977).

1896 -  La Bucuresti, a aparut primul numar al revistei “Literatura si arta romana. Idei, simtire si forma”, care era condusa de Nicolae Petrascu.

1940 - Încep, la Jilava, săpăturile pentru dezgroparea, în vederea reînhumării, a osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu și ale celorlalți legionari uciși împreună cu el, din ordinul regelui Carol al II-lea.

1968 - A încetat din viaţă scriitorul Upton Sinclair (romanul "Jungla") (n. 20 septembrie1878)

1972 - A încetat din viaţă Henri Coandă, inventator, inginer, membru al Academiei Române. În 1907 a expus, pentru prima oară în lume, la Berlin, macheta unui avion fără elice, viitorul avion cu reacţie. Numele său rămâne legat de fenomenul aerodinamic cunoscut sub numele de "efectul Coandă", brevetat în 1934 (n. 7 iunie 1886).

1973 - A decedat Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume; (n.10.11.1887).Elisa Leonida Zamfirescu (n. 10 noiembrie 1887, Galați – d. 25 noiembrie 1973, București) a fost o ingineră și inventatoare din România, șefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României. A fost membră a Asociației Generale a Inginerilor din România și membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare, unanim recunoscută drept prima femeie inginer din lume.

2001 - Cercetatorii de la societatea „Advanced Cell Technology” din Worcester, Massachusetts, SUA, au anunțat clonarea primului embrion uman din lume, prin transferul nucleelor celulelor aparținând unor celule de piele în ovule denucleate, prelevate de la femei.

2007 - Sunt organizate alegeri pentru Parlamentul European şi un referendum pentru stabilirea sistemului de vot. Concomitent cu desfășurarea alegerilor reprezentanților pentru Parlamentul European, s-a desfășurat și un referendum inițiat de presedintele Traian Basescu, cu privire la tipul de vot uninominal, care va fi adoptat.
Sursa: ro.wikipedia.org; http://www.unitischimbam.ro






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu