marți, 20 noiembrie 2018

Evenimentele zilei

Ziua universală a copilului

Aniversată în fiecare an la 20 noiembrie, Ziua universală a copiilor marchează ziua în care Adunarea Generală a ONU a adoptat, în 1959, Declarația pentru Drepturile Copiilor și, în 1989, Convenția pentru Drepturile Copiilor (1989), se arată pe site-ul www.un.org. La 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a recomandat țărilor din întreaga lume (Rezoluția 836, IX) să introducă începând cu 1956 un eveniment anual, intitulat Ziua universală a copiilor dorindu-se încurajarea fraternității și înțelegerii între copiii din întreaga lume și de a promova totodată bunăstarea acestora. A fost făcută recomandarea ca fiecare țară să aleagă o dată cât mai apropiată pentru marcarea acestui eveniment.
cititi mai mult pe: agerpres.ro

1625 - S–a născut Paulus Potter, pictor din şcoala olandeză ce a avut ca temă principală în creaţia sa animalele (“Curtea animalelor pronunţând sentinţa împotriva vânătorului”, “Taurul”).

1688 - La 10/20 noiembrie se termină tipărirea “Bibliei” în limba română. Textul cărţii a fost definitivat din iniţiativa lui Şerban Cantacuzino de un grup de învăţaţi, între care fraţii Şerban şi Radu Greceanu. 

1858 - S-a născut Selma Ottiliana Lovisa Lagerlöf, scriitoare suedeză. (d. 16 martie 1940).Selma Ottiliana Lovisa Lagerlöf (n. 20 noiembrie 1858, Östra Emterwik, Värmland – d. 16 martie 1940), scriitoare suedeză, prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) şi prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914).

1861 - Poarta Otomană a emis Firmanul de organizare administrativa a Moldovei si Valahiei, act care a admis unirea administrativa si politica a Principatelor Romane de la data de 24 ianuarie 1859, însa numai până la sfârșitul domniei lui Al. Ioan Cuza.La 11 decembrie 1861, Cuza adresează naţiunii o proclamaţie, anunţând mesajul său: “Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată”. Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor şi a Camerelor celor două Principate. La 22 ianuarie 1862, s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu. Parlamentul unic îşi va deschide lucrările la 24 ianuarie 1862, an în care Al. I. Cuza proclama Unirea definitivă a Principatelor, iar oraşul Bucureşti devenea capitala acestora. Comisia Centrală de la Focşani îşi va înceta activitatea.Din 1862, Principatele Unite adoptă oficial numele de ROMÂNIA.

1872 - S-a născut poetul român George Tutoveanu ; (d. 18 august 1957).George Tutoveanu (născut ca Gheorghe Ionescu)(n. 20 noiembrie 1872, Bârlad – d. 18 august 1957, Bârlad), fiul lui Gheorghe (1835-1888) și al Ecaterinei (n. Pașcanu, 1839-1921). poet român. A fost revizor școlar, inspector cultural general la “Casa Școalelor pentru Basarabia” (1926-1928), prefect de Tutova (1931-1932), membru fondator al “Societății Scriitorilor din România” și al Societății Literare “Academia bârlădeană”.

1872 - S-a născut pictorul Gheorghe Petraşcu, membru titular onorific al Academiei Române (m. 1 mai 1949). 

1907 - S-a născut (la Sebis, Arad) Mihai Beniuc, scriitor şi psiholog, academician, colaborator de frunte al regimului comunist din Romania; (d. 24.06.1988).

1910 - (7 noiembrie s.v) A încetat din viaţă scriitorul rus Lev Nicolaevici Tolstoi.(n.09.09.1828 s.n/ 28 august s.v.).Lev Tolstoi (sau Contele Lev Nicolaevici Tolstoi, n. 28 august(sv) / 9 septembrie(sn) 1828, Iasnaia Poliana – d. 7 noiembrie(sv) / 20 noiembrie(sn) 1910, Astapovo) scriitor rus. Alături de Fiodor Dostoievski, contele Tolstoi a fost unul dintre scriitorii de seamă ai perioadei cunoscute ca vârsta de aur a literaturii ruse si unul dintre marii romancieri ai lumii. Operele sale ”Război şi pace”, “Anna Karenina”, “Învierea”, au avut o influență hotărâtoare asupra dezvoltării romanului mondial, iar credințele și ideile sale filosofice și estetice, propovăduite de-a lungul vieții prin celelalte opere, sunt reunite și cunoscute sub denumirea de „tolstoism”. „Nu este măreție acolo unde nu este simplitate.”

1916 - În urma pierderii de catre armata romana a Bătăliei de la Neajlov şi Argeş (Bătălia de la Bucureşti), cea mai mare operaţiune militară pe frontul românesc (16-20 noiembrie 1916), regele si Guvernul României se retrag din Muntenia ocupată, la Iasi, care devine noua capitală a țării.Cele mai violente lupte din timpul marii operaţiuni militare s-au dat la Călugăreni (16-17 noiembrie). După un succes iniţial, armata română, copleşită numeric şi tehnic, este nevoită să se retragă, lăsînd Bucureştii în mîna armatelor inamice germane si Austro-Ungare.

1919 - Își deschide lucrările primul parlament al României Mari (România interbelică), preşedinte al Adunării Deputaţilor fiind ales Vasile Stroescu, cel mai vîrstnic deputat.

1921 - Are loc la Bucureşti, Congresul I General al Partidului Ţărănesc. Partidul a aprobat fuziunea cu succesorul de drept al Partidul Ţărănesc din fosta Basarabie ţaristă, uniune ce a fost realizată la 18 iulie 1821, precum şi proiectul de program de revendicări social-politice şi economice.

1931 - S-a născut Ion Miclea,unul dintre cei mai mari artisti fotografi romani; (d.24.03.2000).

1932 - Este creat Partidul Radical Ţărănesc din România, in urma desprinderii din Partidul Naţional-Ţărănesc a gruparii conduse de Grigore Iunian. Partidul a editat ziarul “Deşteptarea” în perioada 1933-1937.

1889 - S-a născut astronomul Edwin Powell Hubble, considerat fondatorul astronomiei extragalactice (m. 28.septembrie 1953).

1922 - Începe Conferinţa internaţională de la Lausanne în problema strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, la care participă şi România. Este semnat Tratatul de Pace cu Turcia, prin care Ankara recunoaşte drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh.

1925 - S-a născut Robert F. Kennedy, senator american, fratele preşedintelui John F. Kennedy (m. 6 iunie 1968)

1938 - A încetat din viaţă baritonul român Jean Athanasiu, membru fondator al Operei Române din Bucureşti (n. 28 februarie 1885)

1945 - Au început o serie de procese ale criminalilor de război nazişti, cunoscute sub numele de "Procesele de le Nurnberg".

1992 - A fost inaugurată Bursa Română de Mărfuri.

2005 - A încetat din viaţă muzicianul american Chris Whitley, din cauza unui cancer pulmonar. Este cunoscut publicului larg cu albumul de blues, "Living with the law", colaborator al lui U2 şi Peter Gabriel.

2006 - A încetat din viaţă Zoia Ceauşescu, de profesie matematician, fiica mijlocie a fostului dictator comunist Nicolae Ceauşescu. (n. 1 martie 1949).

2006 - Scriitorului roman Mihail Sebastian, i s-a conferit postum la Munchen, in Germania, importantul premiu de carte “Geschwister Scholl” pe anul 2006, premiu ce este acordat în fiecare an, începând din 1985 de către Börsenverein des Deutschen Buchhandels.Mihail Sebastian (nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu, n. 18 octombrie 1907, Brăila – d. 29 mai 1945, București), om de litere român de origine evreiască, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.

2008 - Nuclearelectrica a semnat acordul pentru înfiinţarea companiei care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 cu cei şase investitori selectaţi de autorităţi pentru a participa la proiect.
Sursa: http://www.unitischimbam.ro; ro.wikipedia.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu