joi, 30 septembrie 2010

Reguli de politete

Salutul
Salutul este esențial în stabilirea unor relații cu cei din jur. Oamenii nu trebuie priviți în funcție de clasa socială căreia îi aparțin sau în funcție de nivelul profesional. De exemplu, o persoană cu educație aleasă și cu principii morale, va saluta, în aceeași instituție, în același fel, și pe cel superior, cât și pe cel inferior din punct de vedere profesional.
De retinut...
...este ca, în orice împrejurări, bărbatul salută primul femeia, chiar dacă aceasta este mai tânără decât acesta. Cei mult mai în vârstă trebuie să fie salutați de catre cei mai tineri, în semn de respect. Cel inferior din punct de vedere profesional îl saluta pe cel superior, iar în cazul în care femeia deține rolul celui inferior, barbatul este cel care salută mai întâi. La intrarea într-o încapere, noul venit va saluta mulțimea. Este politicos să răspunzi oricărui salut, altfel îl jignești pe cel care ți s-a adresat.
În cazul domnilor...
...politicos este ca salutul sa fie precedat de scoaterea pălăriei cu aproximativ doi metri înaintea întâlnirii, după care să fie asezată la loc. În cazul în care nu porți pălărie, îți vei apleca puțin capul. Este contraindicat să fumezi sau să îți ții mâinile în buzunare în timp ce saluți.
În cazul doamnelor...
...salutul se face însoțit de un ușor surâs și de o scurtă înclinare din cap. Daca se întalnesc două persoane de acelasi sex, cea tânără salută pe cea mai în vârstă.
Întinde mâna spre salut...
...femeia, superiorul sau persoana mai în vârstă. A refuza o mână întinsa denotă o proastă creștere și este o ofensă adusă celui care te salutaă. Barbații se vor ridica de pe scaun atunci cand salută, spre deosebire de doamne, care vor recurge la acest lucru numai în cazul în care va trebui să dea mâna cu o persoana mai în vârstă.

Modul în care strângi mâna...
...cuiva spune foarte multe despre caracterul unei persoane. Este bine să evităm o strangere puternică, cât și una prea slabă. Se va evita atingerea numai a varfurilor degetelor. O straângere de mână poate încheia o afacere, poate însemna o felicitare, o mulțumire, un act de prietenie.
Când poartă mănuși...
...un barbat se eliberează de ele atunci când dă mâna cu cineva. Femeile și le scot abia când ajung la destinația dorită, excepție făcând manușile lungi de seară.
Sărutul mâinii...
...are loc atunci cand doamna îsi intinde mâna spre bărbat. Nu se va săruta mâna unei femei în locuri mai puțin potrivite, cum ar fi plaja.
Sărutul pe stradă...
...este mai puțin politicos. Dacă acest lucru se întampla la gară sau la aeroport, nu este deloc nepotrivit, așa cum ar fi pe stradă, în văzul tuturor.

Politeţea la alte popoare
În Anglia: femeia salută pe bărbat; nu se dă mâna; nu se spune niciodată “nu”, ci se folosesc formule sinonime; se manifestă stricteţe în anumite privinţe (costum, umbrelă); calmitate în atitudini şi gesturi.
În China: politeţea formală manifestată prin înclinarea capului şi a bustului, bunăvoinţă extremă.
În Germania: punctualitate şi ordine.
În Italia: se vorbeşte mult şi tare; se respectă foarte mult titlurile; nu se ţine foarte mult seama de formalităţi.
În America: se mestecă gumă; se aşează picioarele pe masă; se fluieră în timpul spectacolelor, ca manifestare a entuziasmului; se mănîncă zgomotos, cu poftă; se îmbracă ţipător, fără prea mare grijă pentru eleganţă; se trece repede la formule de apropiere (se tutuiesc); femeia salută pe bărbat.
În ţările nordice: rigiditate; fetele fac reverențe, nu se sărută mâna; se vorbeşte puţin şi încet; politeţe deosebită în relaţiile cu copiii.
Papuaşii au obiceiul să-l lase singur pe oaspete în timpul mesei. Stăpînul casei nu mănîncă niciodată de faţă cu oaspetele, mărginindu-se doar să-l servească, iar ceilalţi membri ai familiei se întorc cu spatele sau se retrag pentru un timp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu