Acul si barosul
de Ion Creanga
Acul: - Mosule, de ce esti zurbagiu? Te sfadesti necontenit cu sora-ta nicovala, tipati si faceti larma, de-mi tiuie urechile. Eu lucrez toata ziua, si nime nu-mi aude gura.
- Iaca, ma!... da de unde-ai iesit, Pacala?
- De unde-am iesit, de unde n-am iesit, eu iti spun ca nu faci bine ceea ce faci.
- Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decat gaina. Mai baiete, trebuie sa stii ca din sfadalia noastra ai iesit; s-apoi tu ni cauti pricina?
- Ma rog, iertati-ma! ca daca n-ar fi fost focul, foile, pleafura si omul care sa va faca sa va deie nume, ati fi ramas mult si bine in fundul pamantului, ruginite ca vai de voi.
- Masura-ti vorbele, baiete! Auzi, sora nicovala, cum ne rade acusorul?
- Aud, dar n-am gura sa-i raspund; si vad, dar trebuie sa rabd.
- Vorba ceea, soro: "Sede harbu-n cale si rade de oale". Mai puschiule! Ia sa vedem, ce ai facut tu mai mult decat noi?
- Ce am facut si ce fac, indata t-oiu spune. Ca sa nu lungesc vorba, hainele barbatesti si femeiesti, din crestet pana in talpi, si alte nenumarate lucruri frumoase si scumpe, fara de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intra in bordeiu, suie-te in palat, ai sa ma gasesti. Fetele ma pun in cutiute aurite, ma infing in perinute de matasa si ingrijesc de mine ca de un mare lucru.
- Da' in stogul de fan nu vrei sa te puie, mititelule?
- Nici in stogul de fan, dar nici trantit intr-un ungher al ferariei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ie cineva in mana decat ferarul?
- Ia asculta, te prea intreci cu saga, piciule! Daca sezi la cinste, si toti ingrijesc de tine, cum zici, de ce li impungi degetele?
- Da impung pe casca gura cel somnoros, pentru ca voiesc sa iasa din mana lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare si frumoase. Tu, pentru ce bati ferul cel culcat pe nicovala si ruginit ca si tine? Nu ca sa faci din el lucruri mai bune si mai frumoase?
- Mai... da' bun esti de gura!
- Si de gura, dar si de lucru.
- Ei bine, tu mi-ai insirat verzi si uscate; ia stai sa-ti spun si eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, clestele, vatraiul si nenumarate unelte si masini de fer, unele de-o marime uriesa, iar altele mici si bicisnice ca tine, pututu-s-au face pana n-au trecut pintre nicovala si ilau? Casa, bisericile, corabia, pustile, tunurile si alte lucruri nenumarate, asa-i ca n-ar fi, de nu eram eu? Tu imi spui de haine frumoase; eu t-oiu spune de casa, de sapa, de secere, de coasa si de plug. Tu imi spui mai mult de frumos, eu t-oiu spune de cele neaparat trebuincioase.
- Ma faci sa te-apuc iar la scarmanat, mosule baros. Haine i-au trebuit omului intai, caci nu era sa umble cu pielea goala si descult ca gastele.
- Te-ai incurcat cu socotelile, mai baiete. Ba de mancare si casa i-a trebuit omului intai s-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale iti ghioraiesc matele de foame. Ai auzit vorba ceea, ca "Golatatea incunjura, iar foamea da de-a dreptul".
- Mai! da' ruginit mai esti!
- Ruginit cum sunt, eu v-am facut si trebuie sa ascultati de sfaturile mele.
- Asa este, dar te prea lauzi; las' mai bine sa te laude altii. Si tu faci trebi bune, si eu; numai atata, ca tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu sezi totdeauna cu ferarul cel uns de carbuni, iar eu sed cu croitorul si cu tot felul de persoane.
- Iar ai inceput, ghibirdic fudul si guraliu? Croitorul tau trebuie sa impunga mai mult de zece ori, pana cand ferarul meu ma radica o data; croitorul tau rupe alta data pe zi cate zece ace; ferarul insa ma are pe viata, ba ma poate lasa si de zestre la copiii de copiii sai. S-apoi inca una: cine dintre acesti doi mesteri e mai grebanos si mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tau?
- Mosule! esti batran si multe mai stii; fie pe-a dumitale.
- Bine mititelule! Ia acum ai mai venit de-acasa. Zi mai bine ca industria sau mestesugurile, noi le-am adus in lume; ca bogatiile cele mari, noua se datoresc. Mi-ai zis ruginit si t-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca stranepotii mei sa fie mai ciopliti decat mine; cu timpul se cioplesc toate... Numai nu va fuduliti si nu uitati obarsia voastra, ca nu cumva sa va ciopliti prea tare si sa ramaneti care fara urechi, care fara dinti, care fara gura, care fara zimti, adeca niste cioarse de nici o treaba. C-apoi atunci iarasi mi-ti ajunge dragus la caus, si sora-mea nicovala va va tine in spate, iar eu va voiu bate pe ruda pe samanta, ca sa prindeti la minte.
- Ma faci sa te-apuc iar la scarmanat, mosule baros. Haine i-au trebuit omului intai, caci nu era sa umble cu pielea goala si descult ca gastele.
- Te-ai incurcat cu socotelile, mai baiete. Ba de mancare si casa i-a trebuit omului intai s-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale iti ghioraiesc matele de foame. Ai auzit vorba ceea, ca "Golatatea incunjura, iar foamea da de-a dreptul".
- Mai! da' ruginit mai esti!
- Ruginit cum sunt, eu v-am facut si trebuie sa ascultati de sfaturile mele.
- Asa este, dar te prea lauzi; las' mai bine sa te laude altii. Si tu faci trebi bune, si eu; numai atata, ca tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu sezi totdeauna cu ferarul cel uns de carbuni, iar eu sed cu croitorul si cu tot felul de persoane.
- Iar ai inceput, ghibirdic fudul si guraliu? Croitorul tau trebuie sa impunga mai mult de zece ori, pana cand ferarul meu ma radica o data; croitorul tau rupe alta data pe zi cate zece ace; ferarul insa ma are pe viata, ba ma poate lasa si de zestre la copiii de copiii sai. S-apoi inca una: cine dintre acesti doi mesteri e mai grebanos si mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tau?
- Mosule! esti batran si multe mai stii; fie pe-a dumitale.
- Bine mititelule! Ia acum ai mai venit de-acasa. Zi mai bine ca industria sau mestesugurile, noi le-am adus in lume; ca bogatiile cele mari, noua se datoresc. Mi-ai zis ruginit si t-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca stranepotii mei sa fie mai ciopliti decat mine; cu timpul se cioplesc toate... Numai nu va fuduliti si nu uitati obarsia voastra, ca nu cumva sa va ciopliti prea tare si sa ramaneti care fara urechi, care fara dinti, care fara gura, care fara zimti, adeca niste cioarse de nici o treaba. C-apoi atunci iarasi mi-ti ajunge dragus la caus, si sora-mea nicovala va va tine in spate, iar eu va voiu bate pe ruda pe samanta, ca sa prindeti la minte.
Copilaria
Copilaria este etapa cea mai frumoasa din viata omului.
Cei mari ar da orice pentru a redeveni copii.
Scriitori ca : Ion Creanga, Barbu Stefanescu Delavrancea, Ionel Teodoreanu si Mihai Eminescu au evocat copilaria ca pe un taram al gingasiei, dragostei si fericirii.
Ionel Teodoreanu si-a petrecut copilaria la tara, alaturi de cei dragi.
El asculta vrajit susurul izvoarelor, muzica picaturilor de ploaie, cantecul greierilor, al cucului, concertul broastelor.
Admira florile muticolore, soarele care invaluia natura intr-o lumina de vis.
Vara, cind ploua, asculta ropotul picaturilor si descult, alerga prin apa alaturi de ceilalti copii.
Cu ceilalti tovarasi de joaca, mergea la scadat sau se catarau prin copaci dupa fructe.
Acolo, la tara, aerul era mai curat, iar natura plina de viata.
Primavara admira soarele ce imbraca pomii cu o lumina blanda si florile care aveau parca rasul nevinovat al unui copil.
Toamna admira frunzele muticolore ale copacilor si cardurile de cocoare care se indreptau spre tarile calde.
Eu m-am nascut si am crescut la oras inchisa intre patru pereti, obligata sa nu sar, sa nu fac zgomot, ca sa nu deranjez vecinii.
Dar in inima mea de copil, pastrez amintiri frumoase despre veri si toamne petrecute la tara.
Mi-a placut si imi place si acum acolo, unde revin cu drag de fiecare data. Acolo mi-am facut prieteni cu care m-am jucat sau am hoinarit prin imprejmuiri. Mergeam la garla, jucam paparuda, de-a ascunseala, stateam la soare sa ne jucam cu animalele.
Acolo copii sunt mult mai liberi si mai fericiti, desi nu au confortul de la oras.
Ei se imbolnavesc mai rar, deoarece sunt mai rezistenti, iar aerul nu este poluat.
Cand voi fi mare, imi voi aminti cu drag de copilarie si o sa strig asemenea lui EMINESCU :
� Astazi chiar de m-as intoarce,
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti copilarie,
Cu padurea ta cu tot ?"
Cei mari ar da orice pentru a redeveni copii.
Scriitori ca : Ion Creanga, Barbu Stefanescu Delavrancea, Ionel Teodoreanu si Mihai Eminescu au evocat copilaria ca pe un taram al gingasiei, dragostei si fericirii.
Ionel Teodoreanu si-a petrecut copilaria la tara, alaturi de cei dragi.
El asculta vrajit susurul izvoarelor, muzica picaturilor de ploaie, cantecul greierilor, al cucului, concertul broastelor.
Admira florile muticolore, soarele care invaluia natura intr-o lumina de vis.
Vara, cind ploua, asculta ropotul picaturilor si descult, alerga prin apa alaturi de ceilalti copii.
Cu ceilalti tovarasi de joaca, mergea la scadat sau se catarau prin copaci dupa fructe.
Acolo, la tara, aerul era mai curat, iar natura plina de viata.
Primavara admira soarele ce imbraca pomii cu o lumina blanda si florile care aveau parca rasul nevinovat al unui copil.
Toamna admira frunzele muticolore ale copacilor si cardurile de cocoare care se indreptau spre tarile calde.
Eu m-am nascut si am crescut la oras inchisa intre patru pereti, obligata sa nu sar, sa nu fac zgomot, ca sa nu deranjez vecinii.
Dar in inima mea de copil, pastrez amintiri frumoase despre veri si toamne petrecute la tara.
Mi-a placut si imi place si acum acolo, unde revin cu drag de fiecare data. Acolo mi-am facut prieteni cu care m-am jucat sau am hoinarit prin imprejmuiri. Mergeam la garla, jucam paparuda, de-a ascunseala, stateam la soare sa ne jucam cu animalele.
Acolo copii sunt mult mai liberi si mai fericiti, desi nu au confortul de la oras.
Ei se imbolnavesc mai rar, deoarece sunt mai rezistenti, iar aerul nu este poluat.
Cand voi fi mare, imi voi aminti cu drag de copilarie si o sa strig asemenea lui EMINESCU :
� Astazi chiar de m-as intoarce,
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti copilarie,
Cu padurea ta cu tot ?"
Ana Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu