Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost arhiepiscop de Mira, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Deși mai puțin cunoscut în Biserica romano-catolică, în Biserica Ortodoxă sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor. Sfântul Nicolae este sfânt ocrotitor al multor țări (în special în Grecia și Rusia) și orașe, dar și al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie (data adormirii și praznic principal), precum și la 9 mai (mutarea moaștelor sale) și pe 29 iulie (data nașterii sale)
343 - A murit Nicolae de Mira (Sfântul Nicolae) (n. 270).
343 - A murit Nicolae de Mira (Sfântul Nicolae) (n. 270).
1240 - Mongolii condusi de Batu han invadeaza Rusia Kieviana si cuceresc Kievul.
1835 - S-a născut Nicolae Kalinderu, medic, membru al Academiei Române; a fost unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina românească internă; împreună cu Victor Babeş a iniţiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei (m. 16 aprilie 1902).
1865 - Statele Unite au adoptat al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia.
1877 -Inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră recitând “Mary had a Little Lamb”, la West Orange, New Jersey.
1893 - S-a născut filosoful Dan Bădărău, membru al Academiei Române; de numele lui se leagă înfiinţarea, la Iaşi, a Societăţii de Filosofie (m. 2 iulie 1968).
1894 - S-a născut pictorul Henri Catargi (m. 19 iulie 1976).
1898 - S-a născut celebrul fotojurnalist Alfred Eisenstaedt (m. 23 august 1995).
1903 - S-a născut N.I.Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937-1945), preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I din 1940; din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. ''Ovidiana'' - Paris, 1958 - editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu (m. 19 august 1961).
1912 - A încetat din viaţă Ion Mincu, arhitect, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România, întemeietorul şcolii româneşti de arhitectură (Casa Lahovary, Şcoala Centrală de fete) (n. 20 decembrie 1852).
1916 - Primul Război Mondial – Puterile Centrale capturează Bucureștiul.
1931 - S-a născut Alexandru Stark, publicist, scenarist, redactor şi realizator la TVR (m. 29 octombrie 1992).
1972 - A încetat din viaţă Vasile Posteucă, poet, plecat în Germania în anul 1941; a organizat, la Suceava, în anul 1936, primul Congres al studenţimii bucovinene.
1975 - A decedat Constantin (Dinu) Pillat, fiul marelui poet Ion Pillat.A fost detinut politic între anii 1959–1964 si a fost implicat, alaturi de alti intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept “procesul Noica–Pillat”, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej; (studii de literatura “Dostoievski în constiinta literara româneasca”, “Romanul de senzatie în literatura româna din a doua jumatate a secolului al XIX–lea”) ; (n.19 noiembrie 1921).
1988 - A încetat din viaţă Ion Cosma, operator, actor, regizor, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (n. 1 februarie 1905).
1991 - A încetat din viaţă Vladimir Colin, prozator, traducător, autorul unei antologii de science fiction francez contemporan ("Un pic de neant") (romane: "A zecea lume", "Divertisment pentru vrăjitoare") (n. 1 mai 1921).
1995 - România a protestat împotriva pretenţiilor Ucrainei de a conferi "statutul de ape teritoriale" unei distanţe de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor.
2000 - Magistraţii militari au început judecarea foştilor ofiţeri de Miliţie implicaţi în uciderea inginerului Gheorghe Ursu, decedat în 17 noiembrie 1985, din cauza loviturilor pe care le-a primit în timp ce se afla în arestul Inspectoratului General al Miliţiei (IGM).
2006 - Guvernul a alocat 800.000 lei pentru răscumpărarea a patru brăţări dacice.
Sursa: ro.wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu