Unirea Principatelor Romane - 24 ianuarie 1859

Unirea Principatelor Romane

24 ianuarie este ziua in care sarbatorim an de an, din 1859 incoace, un mare eveniment al istoriei poporului roman: Unirea Principatelor, Unirea.

La 24 ianuarie 1859, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova si Tara Romaneasca, doua tari diferite in acele vremuri, s-au unit.

Primii pasi catre Unire s-au facut odata cu evenimentele revolutiei de la 1848, care, desi a fost inabusita, a demonstrat in mod categoric dorinta mare a romanilor de a se uni.

Dupa mai multe dispute, in Adunarea Electiva a Moldovei, a fost propus si ales in unanimitate Alexandru Ioan Cuza (5 ianuarie 1859) si la 24 ianuarie 1859, domn al Tarii Romanesti a fost ales acelasi Alexandru Ioan Cuza, “om nou la legi noi”, dupa cum aprecia Mihail Kogalniceanu, realizandu-se astfel Unirea Principatelor.

 

Circumstante externe

Pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn al Tarii Romanesti, dupa ce, cu aproximativ doua saptamani inainte, fusese ales si domn al Moldovei. Problema Moldovei si a Tarii Romanesti preocupase marile cancelarii ale vremii. Unirea principatelor romanesti nu fusese vazuta cu ochi buni de catre marile puteri vecine (Imperiul Habsburgic, Imperiul Tarist si Imperiul Otoman). Pana si Anglia se declara impotriva, fiind ingrijorata de scaderea influentei otomane in zona si cresterea puterii rusesti. Singurul aliat al principatelor a fost Franta. In 1857, Franta si Anglia au ajuns la un compromis: unirea strict administrativa a Moldovei si a Tarii Romanesti, fara un domnitor comun.

Marile Puteri europene au stabilit, in cadrul Conventiei de la Paris din 1858, ca unirea Moldovei si a Tarii Romanesti se va face intr-un stat cu denumirea de Principatele Unite, aflat sub suzeranitate otomana si beneficiar al garantiei colective a Marilor Puteri. Alegerea unui domn comun in cele doua principate a fost, probabil, prima dovada a specificului national romanesc aparte. Practic, prin alegerea lui Cuza la Iasi si la Bucuresti, marile puteri europene au fost puse in fata faptului implinit.

Conjunctura interna si externa

Revolutia de la 1848 a exprimat idealurile romanilor pentru unitate si libertate nationala. Prin programele sale, declarate public in toate provinciile romanesti, miscarea revolutionara a afirmat dreptul natiunii romane la autodeterminare si unitate statala. Conjunctura internationala a fost insa impotriva acestor actiuni ale patriotilor romani de atunci (Nicolae Balcescu, Eftimie Murgu, C. Rosseti, I. H. Radulescu, Christian Tell, St. Golescu, etc.). Marile puteri din regiune, ale caror interese se intersectau pe teritoriile romanesti, nu erau interesate de aparitia de state nationale. Un singur exemplu ar fi fost suficient pentru ca toate natiunile asuprite de aceste imperii sa se ridice la lupta pentru afirmarea propriei identitati nationale. Totusi, rivalitatile politice dintre Rusia si Turcia, legate de controlul Principatelor Romane, aveau sa se dovedeasca utile dorintei de unitate nationala a romanilor. Daca revolutia din 1821 a lui Tudor Vladimirescu reusise sa readuca la conducerea Principatelor domnitori "pamanteni", adica originari din Principate, incheind sinistra stare fanariota. Revolutia de la 1848 demonstrase dorinta poporului roman de a exista ca o natiune unita intr-o singura tara. Razboiul Crimeii din 1853-1856 va duce la schimbarea raportului de forte din regiunea Europei de Sud-Est. 

 

Adunarile ad-hoc

Prin tratatul de pace de la Paris din 1856 (semnat la 30 martie), Poarta otomana si Rusia accepta formarea unor Adunari ad-hoc, care sa consulte populatia in legatura cu Unirea. Acestea s-au intrunit in 1857 si au functionat cateva luni (septembrie-octombrie). Pentru prima oara, au fost admisi intr-o institutie oficiala si oameni care reprezentau interesele poporului roman (tarani, mestesugari, comercianti, intelectuali,reprezentanti ai bisericii). Desi au fost unele tentative de zadarnicire a acestei actiuni consultative, n-au reusit in scopul lor.

Adunarile ad-hoc au devenit celebre prin folosirea a ceea ce nu fusese stipulat in conditiile initiale ale Unirii principatelor, impuse de catre Marile Puteri de atunci. Profitand ingenios de o greseala generata de exprimarea juridica a timpului, Adunarile ad-hoc au ales in loc de doi domni, pe acelasi Alexandru Ioan Cuza, dar de doua ori, la 5 ianuarie, respectiv la 24 ianuarie.

Rezolutiile Adunarilor ad-hoc au fost similare: unirea celor doua principate. In august 1858, reprezentantii marilor puteri europene au cazut de acord in privinta unirii Tarii Romanesti cu Moldova, sub conducerea unui domnitor ales de catre romani. Turcia a ridicat unele obiectii si a conditionat unirea numai pe timpul vietii domnitorului ales. La 24 ianuarie 1859 era ales, nu fara unele actiuni subversive ale elementelor reactionare, ostile Unirii, Alexandru Ioan Cuza.

 

Reformele lui Cuza

Pana in luna mai 1864, mai sunt adoptate legile privind pensiile functionarilor publici, infiintarea Curtii de Conturi dupa modelul francez, (pentru controlul administrarii banilor publici), organizarea comunelor urbane si rurale, organizarea judecatoreasca.

In 1864, au fost promulgate Legile privind organizarea administratiei. Prin Legea comunala, satele si catunele se grupau in comune rurale, mai multe comune formand o plasa, iar mai multe plase, un judet.

Administrarea judetelor si comunelor se faceau de catre consilii alese pe baza votului cenzitar. In fruntea administratiei judetene era un prefect, al plasei - un subprefect (mai tarziu, pretor), iar comuna era condusa de un primar.

Conform prevederilor Statutului, puterea legislativa era detinuta de cele doua camere: Adunarea Electiva si Corpul Ponderator (Senatul), trecandu-se astfel de la sistemul unicameral la cel bicameral.

Legea electorala impartea alegatorii in doua categorii: alegatori directi si alegatori primari. Alegatorii directi erau toti cei care stiau carte, plateau o contributie de cel putin 4 galbeni si implinisera varsta de 25 de ani. Alegatorii primari erau nestiutori de carte dar plateau o contributie stabilita pe categorii de la 48 la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contributie baneasca erau exclusi de la vot.

La 5 decembrie 1864, este adoptata Legea instructiunii publice prin care invatamantul capata o organizare unitara pe intreaga tara. Sistemul de invatamant era structurat pe 3 cicluri: primar (4 ani), secundar (7 ani) si universitar (3 ani). Invatamantul primar devenea gratuit si obligatoriu. Tot in domeniul invatamantului, este de remarcat infiintarea celor doua universitati – Universitatea de la Iasi (1860) si Universitatea de la Bucuresti (1864).

Crearea armatei nationale, intre 1860 si 1864, creste numarul unitatilor militare. S-a reorganizat invatamantul militar si s-a infiintat Arsenalul Armatei.

In august 1864, Cuza promulga Legea rurala, insotind-o de o proclamatie "catre satenii clacasi". In aceasta proclamatie se arata: "Claca (boierescul) este desfiintata pentru de-a pururi si de astazi voi sunteti proprietari liberi pe locurile supuse stapanirii voastre prin legile in fiinta".

 

Principatele Romane dupa Unire

La 22 noiembrie 1861 Poarta emitea "Firmanul de organizare administrativa a Moldovei si Valahiei", prin care Puterile suzerane si garante erau de acord cu schimbarea Conventiei si admiteau unificarea institutiilor legislative si administrative ale celor doua principate. Rezerva asupra noului statut venea tot din partea Turciei, aceasta acceptand schimbarea numai pentru perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
La 11 decembrie 1861, Cuza adreseaza natiunii o proclamatie, anuntand mesajul sau: "Unirea este indeplinita, nationalitatea romana este intemeiata".

Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor si a Camerelor celor doua Principate. La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu. Parlamentul unic isi va deschide lucrarile la 24 ianuarie 1862, an in care Alexandru Ioan Cuza proclama Unirea definitiva a Principatelor, iar orasul Bucuresti devenea capitala acestora. Comisia Centrala de la Focsani isi va inceta activitatea.

Din 1862, Principatele Unite adopta oficial numele de ROMANIA.

In perioada 1859 – 1862, au fost adoptate masuri de unificare a serviciilor de vama, de telegraf, a cursului monetar, orasul Bucuresti devine capitala noului stat. O masura foarte importanta a fost aceea a unificarii unitatilor militare din cele doua Principate (1859 - 1860), creandu-se primul minister unic: Ministerul de Razboi.

 

Dezvoltarea economica

Noului stat roman, creat prin unirea Principatelor, i se puneau, in ordinea economica, o serie intreaga de probleme deosebit de dificile. Programul vast de dezvoltare economica pe care si-l propune puterea proaspat instituita implica investitii importante. Exista un capital intern disponibil, excedentul exportului nostru asupra importului, de aproape trei decenii  permisese acumularea acestui capital, dar, pe de o parte acesta era insuficient, iar pe de alta parte, detinatorii lui nu erau dispusi sa-l investeasca in intreprinderi publice pe termen lung si cu dobanda relativ redusa. In aceste circumstante, era explicabila atitudinea domnitorului Cuza, care, fara sa neglijeze importanta capitalului intern, se declara partizan al atragerii de capital strain si sustinator al initiativei private si a libertatii economice depline interne.

Pe toata perioada domniei, Cuza a sprijinit agricultura si a fost foarte interesat de introducerea masinilor agricole, a acordat atentie culturilor speciale ca sericicultura, cultura bumbacului si a tutunului turcesc de calitate superioara.

Cuza a sprijinit infiintarea de industrii noi, fiind adeptul industriei private. De asemenea, a fost acordata o mare atentie mijloacelor de comunicatie.

In 1865, este semnata concesiunea pentru construirea, de catre casa engleza Barkley, a caii ferate Bucuresti - Giurgiu. Si chestiunea navigatiei fluviale si maritime a fost una dintre preocuparile domnitorului. Intre 1859 si 1865, se infiinteaza companii comerciale de navigatie pe Dunare, pe Prut si pe Siret.

In privinta soselelor, faptul cel mai important este contractarea construirii, de catre o casa engleza, a 19 poduri metalice.

O dezvoltare remarcabila o ia reteaua de telegraf: daca in 1859 erau numai 12 statii, in 1863 numarul statiilor se ridica la 48, iar lungimea retelei se mareste de  4 ori.

 

Probleme monetare

Odata cu alegerea unui singur principe in ambele tari romane, problema monedei unice se complica prin semnificatia politica pe care o are infiintarea ei: dreptul regalian de batere insemna independenta statului.

Imperiul Otoman privea deja cu neputincioasa ingrijorare la unirea provinciilor romane intr-un singur stat si inca spera ca aceasta stare de fapt va dainui doar pe durata domniei lui Cuza, fiind decis sa se aseze in calea oricarei initiative politice care ar fi putut duce, mai tarziu, la desprinderea principatelor de sub tutela imperiului.

Desi perfect constient de pozitia turcilor, Cuza incepe din chiar anul alegerii sale ca domn (1859) pregatirile pentru infiintarea unui sistem monetar.

Intr-un document din 18 noiembrie al Consiliului de ministri al guvernului din Muntenia apare pentru eventuala moneda denumirea de "romanat", avand ca etalon marimea, greutatea si titlul metalic al francului francez, diviziunile urmand a se numi "decima" sau banul pentru a zecea parte din romanat si "centima" pentru a suta lui parte. Pe baza documentului guvernului muntean, s-a intocmit, in august 1860 un proiect de lege in 12 articole care stabilea ca se vor bate monede din aur, argint si arama. Este interesant de mentionat ca denumirea monedei a dat loc la dispute. Desi prima varianta, inspirata din denumirea monedei franceze, atribuia numele de "roman" monedei nationale, la propunerea lui Heliade Radulescu, cel care a a atras atentia ca numele monedei ar putea naste confuzii si echivocuri, s-a adoptat denumirea de "romanat" dupa etimologia similarului "ducat".

 

Concluzii

Personalitatile care au contribuit la acest eveniment istoric, unirea, de prima importanta au fost Mihail Kogalniceanu, Costache Negri, fratii Alecsandri, Ion Ghica, Alecu Russo, Nicolae Balcescu, Gheorghe Magheru si C. A. Rosetti.

Procesul de modernizare a statului roman, inceput in 1848, continuat in 1859, prin Unire, in 1866, prin promulgarea Constitutiei lui Carol I, in 1877, prin proclamarea Independentei si in 1881, prin proclamarea Romaniei ca regat, este unul dintre cele mai importante momente din intreaga noastrā istorie.

Sursa:   www.interferente.ro/Unirea-Principatelor-Romane-24-ianuarie-1859.html

             www.lumea-copiilor.ro/enciclopedie/unirea_principatelor/