vineri, 15 aprilie 2011
joi, 14 aprilie 2011
marți, 12 aprilie 2011
BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢII ŞI A DREPTURILOR DE A...
BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢII ŞI A DREPTURILOR DE A...: "În fiecare an, în data de 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Bibliotecarului din România, manifestare propusă din anul 1998 de către Asociaţia ..."
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CĂRŢII ŞI A DREPTURILOR DE AUTOR ZIUA BIBLIOTECARULUI
În fiecare an, în data de 23 aprilie se sărbătoreşte Ziua Bibliotecarului din România, manifestare propusă din anul 1998 de către Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România.
Această manifestare se află în strânsă legătură cu Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor, aniversarea UNESCO serbată din doi în doi ani în data de 23 aprilie, al cărei scop declarat este promovarea dreptului şi libertăţii lecturii.
PROFESIA DE BIBLIOTECAR IN ROMANIAProfesia de bibliotecar pare să se confunde adeseori cu biblioteca însăşi. În spaţiul european, biblioteca, în accepţiunea clasică a termenului, începe să funcţioneze odată cu înfiinţarea pe lângă mănăstiri a şcolilor destinate copierii manuscriselor, funcţionând până la apariţia universităţilor.
Înainte de a vorbi de bibliotecari, în accepţiunea de astăzi, trebuie să îi amintim pe cei care au scris şi au asigurat dăinuirea, continuitatea scrierilor prin copieri succesive, cei ce le-au transpus în litera tiparului, cei ce au adunat, salvând de la pieire, manuscrise şi cărţi vechi de valoare inestimabilă, în armarii şi biblioteci, cei ce le-au pus în rânduială gândind reguli, sisteme de ordonare şi regăsire a informaţiei, s-au aflat minţi luminate ale Orientului şi Occidentului antic, medieval şi modern: teologi, călugări, învăţaţi, filosofi, istorici, filologi şi, nu în ultimul rând, oameni de stat, regi şi împăraţi luminaţi.
Un personaj-cheie care vine din lumea asiro-babiloniană, egipteană, romană şi greacă este scribul. Acest slujitor al cuvântului, dovedind o imensă migală şi răbdare, a dus mai departe cuvântul scris, până la apariţia tiparului. Scribul-copist medieval şi atelierul său de lucru, scriptoriul, devin simboluri grafice, motive decorative frecvente în arta miniaturilor din manuscrisele şi cărţile creştine ale secolelor XI-XV.
În epoca carolingiană fiecare manuscris al vreunei evanghelii începea cu un portret al evanghelistului nelipsit de simbolul cărţii. Istoria cărţii manuscrise în Europa, până la momentul epocal GUTENBERG (secolul al XV-lea), are în centrul său, ca principalul artizan al scrierilor pe scribul-copist şi bibliotecar. Deşi influenţele intelectuale romane erau încă puternice la începutul Evului mediu, creştinismul va fi cel ce îşi va exprima forţa spirituală, în crearea şi înălţarea propriilor monumente de artă şi literatură. În scriptoriile şi bibliotecile mănăstirilor s-a acumulat în sute de ani literatură religioasă (Biblia sau Sfânta Scriptură, profeţi ebraici, literatură patristică, tratate teologice, cărţi de cult), dar şi literatură laică (poeme antice, filosofie, drept, istorie greacă şi latină, ştiinţă arabă, genealogii, cronici, codici muzicali etc.). Datorită lor s-a limpezit consecvenţa culturilor antice şi medievale, s-a putut înţelege gândirea Evului mediu. De aici s-au răspândit scrierile spre lumea dinafara mănăstirilor, spre şcoli, spre lumea literară şi filosofică a Europei. În ce priveşte copiştii universităţilor timpurii (copişti-librari-bibliotecari), ce s-au numit scriptuarius, armarius, librarius, denumiri ce accentuează laturile muncii lor cumulate, aceştia făceau parte din ce în ce mai mult dintre meşteşugarii şi comercianţii ce valorifică o nouă marfă – cartea. Ei sunt trataţi ca membri ai profesiei universitare, căreia îi aduc servicii. Pentru a cuprinde într-o sintagmă profilul moral al bibliotecarului medieval, îl vom defini ca fiind bibliotecarul cu dragoste de cărţi şi frică de Dumnezeu.
Invenţia tiparului este un semn de hotar între lumea scrierilor manuscrise şi cea a cărţii tipărite. Renaşterea şi umanismul în noua lume a cărţii îşi va ridica propriile monumente de cultură, mai întâi tipografice, apoi editoriale. Bibliotecarul renascentist care era un mare iubitor de cărţi fiind în acelaşi timp o adevărată personalitate ştiinţifică Spiritul veacului umanist este inspirat reprezentat de pictorul Giuseppe Arcimboldol, în lucrarea sa alegorică Bibliotecarul (1566). Compus din substanţa cărţilor cu măsura diluviului, el este potopit de cărţi până la alungarea sinelui. E omul-carte. Lucrarea aceasta rămâne unul din simbolurile revoluţionare ale veacului al XVI-lea umanist european. Am putea spune că umanismul a creat pe lângă tipograful erudit şi bibliotecarul erudit: colecţionar şi editor de manuscrise, codici, documente, cronici etc.; întemeietor de biblioteci, vorbitor de greacă şi latină, filolog, istoric, savant, bibliograf şi bibliofil. Odată cu sporirea bibliotecilor, cu explozia spectaculoasă a numărului de cărţi tipărite, apare nevoia de a controla şi aprecia cantitativ, dar şi calitativ numărul scrierilor/cărţilor. Bibliotecarii bibliografi, din antichitate şi până azi, au produs un număr foarte mare de lucrări bibliografice, ce au apărut în primele secole ale tiparului sub titlul: bibliotheca, catalogus, repertorium, index, inventarium etc.
După două secole de producţie tipografică, problematica cărţii şi a bibliotecilor a devenit complexă. Cel ce înţelege momentul crucial al situaţiei este Gabriel Naudé (1600-1653), bibliograf francez, medic, bibliotecarul unor personaje istorice deţinătoare de putere şi autoritate, ca şi cardinalii Mazarin şi Richelieu sau regina Christina a Suediei. Prin ideile sale novatoare, Naudé schimbă concepţia despre bibliotecă, bibliotecar şi carte. Din simbolul “sanctuarului esoteric” plin de comori, închis, inaccesibil, inert etc., el propune o bibliotecă modernă, deschisă cunoaşterii şi procesului social, o instituţie de cultură. Bibliotecarul lui Naudé este un filosof, un umanist angajat în revoluţia cunoaşterii, un învăţător al oamenilor. Dacă el este un “administrator” al cunoaşterii, va ocupa o poziţie strategică faţă de putere, prin urmare are un rol social important. Un alt cugetător al lumii cărţii a fost filosoful german G. W. Leibniz (1646-1716), bibliotecar al Curţii din Hanovra şi apoi al Bibliotecii din Wolfenbüttel. Leibniz vede biblioteca drept “o oficină de înţelepciune”, “o visterie a spiritului uman”. În gândul lui, lumea cărţii este chemată să servească ţelurile culturii, ale unei culturi capabile să amelioreze condiţia umană. Leibniz simte pericolul avalanşei de nestăvilit a producţiei tiparului şi dă un avertisment asupra stăpânirii raţionale a lumii cărţilor spre a nu arunca omul într-o nouă barbarie, cea a “codrului de cărţi”, şi încă cu mijloacele culturii.
În prezent, literatura de specialitate ne dă numeroase semnale că lumea cărţii este într-o criză sistemică profundă. A apărut suportul electronic pentru scriere. Cartea a pierdut monopolul în lumea informaţiilor, devenind o verigă în lanţul comunicării. Biblioteca, suprinsă de performanţele tehnicii electronice, a înţeles să rămână încă în centrul comunicării, ca depozitar de documente, cu acceptarea tehnologizării/computerizării informaţiei.
Aşa cum încetarea muncii scribilor/copiştilor şi transferul industriei cărţii de la ei la tipografi n-a fost lipsită de interese – tot astfel se întâmplă şi metamorfoza profesiilor legate de carte, de documentul tipărit astăzi, când se scrie pe diverse suporturi, se gestionează documente şi informaţie.
Bibliotecarul este astăzi, fără îndoială, un om de meserie, un gestionar al scrierilor. Deşi informatizarea introduce incertitudinea şi aleatorul într-un univers familiar lui, condus până acum de o logică descriptivă, repetitivă şi standardizată, definită printr-o manieră de organizare stabilă, el nu va renunţa încă la rolul lui de mediator tradiţional între ştiinţă, cultură, tehnică, între politic, social şi publicul beneficiar. În afara gestionării acesteia, bibliotecarului îi revine şi responsabilitatea istorică de transfer a memoriei umanităţii în “biblioteci electronice”, salvând-o din perisabilitatea şi moartea hârtiei. În această ordine de idei profesia de bibliotecar presupune astăzi nu numai adaptarea la noile tehnologii de informare, ci şi recuperarea unei vechi tradiţii, fundamentată pe întoarcerea la carte.
În această zi de sărbătoare naţională a bibliotecarilor, îi felicit pe toţi colegii care lucrează în acest domeniu, întrucât prin intermediul lor, cărţile, care în mod literal sunt simple lucruri, ajung în mâinile cititorilor şi prind viaţă, renăscând la fiecare nouă lectură.
Bibliografie:
1. Puiu, Sidonia, Elogiu bibliotecarului, Cluj-Napoca
2. Salaoru, Alexandra, Bibliotecarul: viitorul de lângă noi, Alba Iulia
luni, 11 aprilie 2011
BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: PAŞTELE SĂRBATOAREA CREŞTINĂ A ÎNVIERII
BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: PAŞTELE SĂRBATOAREA CREŞTINĂ A ÎNVIERII: " Ultima săptămână a postului care precede sărbătoarea este saptamana mare, care începe cu duminica Floriilor şi se termină cu duminica ..."
PAŞTELE SĂRBATOAREA CREŞTINĂ A ÎNVIERII
Ultima săptămână a postului care precede sărbătoarea este saptamana mare, care începe cu duminica Floriilor şi se termină cu duminica pascală. Sărbatoarea începe de fapt cu duminica Floriilor, cand se sărbătoreşte intrarea lui Hristos în Ierusalim. Săptămâna mare are menirea împărtaşirii chinurilor lui Iisus. În această săptămână se termina postul de 40 de zile, şi natura renaşte. În ziua de joi a săptămânii mari clopotele înceteaza să mai bată, vor mai bate doar în Sambata Mare. Aceasta zi este totodata si inceputul chinurilor Mantuitorului.
Sarbatoarea Pastelui incepe in dupa masa zilei de sambata. Cel mai important moment al zilei este sfintirea apei botezatoare la biserica. Se spunea ca prima persoana care urmeaza sa fie botezata cu aceasta apa "noua" va avea noroc toata viata.
Apa prezinta un rol important si duminica. Crestinii mergeau la biserica ducand mancarea si vinul pregatit pentru a fi sfintite. Postul se termina oficial prin consumarea acestor bucate. In unele regiuni aceasta traditie este vie si in zilele noastre. Se spunea ca daca gainile apuca sa manance din ramasitele acestor mancaruri vor oua mult. Se obisnuia ca oul sfintit sa fie consumat in mijlocul familiei, pentru ca in cazul in care careva s-ar rataci sa isi aminteasca cu cine a mancat si sa isi regaseasca calea spre casa. Mancarea traditionala este carnea de miel pregatita dupa mai multe retete specifice. Mielul este simbolul lui Hristos...
Inainte de anul 325 i.H. Pastele se sarbatorea in diferitele zile ale saptamanii, chiar si vinerea, sambata si duminica. In acel an, s-a convocat consiliul de la Nicaea de catre imparatul Constantin. A emis legea pascala care stabilea ca aceasta sarbatoare sa aiba loc in prima duminica dupa luna plina de sau dupa echinoxul de primavara sau prima zi de primavara.
Apa prezinta un rol important si duminica. Crestinii mergeau la biserica ducand mancarea si vinul pregatit pentru a fi sfintite. Postul se termina oficial prin consumarea acestor bucate. In unele regiuni aceasta traditie este vie si in zilele noastre. Se spunea ca daca gainile apuca sa manance din ramasitele acestor mancaruri vor oua mult. Se obisnuia ca oul sfintit sa fie consumat in mijlocul familiei, pentru ca in cazul in care careva s-ar rataci sa isi aminteasca cu cine a mancat si sa isi regaseasca calea spre casa. Mancarea traditionala este carnea de miel pregatita dupa mai multe retete specifice. Mielul este simbolul lui Hristos...
Inainte de anul 325 i.H. Pastele se sarbatorea in diferitele zile ale saptamanii, chiar si vinerea, sambata si duminica. In acel an, s-a convocat consiliul de la Nicaea de catre imparatul Constantin. A emis legea pascala care stabilea ca aceasta sarbatoare sa aiba loc in prima duminica dupa luna plina de sau dupa echinoxul de primavara sau prima zi de primavara.
Cum se serbeaza pastele in Romania?
•In Bucovina, fetele se duc in noaptea de Inviere in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Cu aceasta apa se spala pe fata in zorii zilei de Pasti, ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele.
•In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor. In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se asaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa binecuvanteaze bucatele din cosul pascal. In fata fiecarui gospodar este pregatit un astfel de cos, dupa oranduiala stramosilor. In cosul acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei sunt asezate, pe o farfurie, simbolurile bucuriei pentru tot anul: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina (pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se asaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean, si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie. * In partile Sibiului, exista obiceiul ca de Pasti sa fie impodobit un pom (un arbust) asemanator cu cel de Craciun. Singura deosebire consta in faptul ca in locul globurilor se agata oua vopsite (golite de continutul lor). Pomul poate fi asezat intr-o vaza frumoasa si farmecul sarbatorii sporeste cu o podoaba de acest fel.
• La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si…cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci . Pe langa datina cosului pascal, se mai pastreza cateva obiceiuri deosebite: ele vestesc intampinarea Pastelui cu bucurie si dragoste pentru semeni.
• La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si…cocosi albi. Cocosii sunt crescuti anume pentru implinirea acestei traditii. Ei vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci . Pe langa datina cosului pascal, se mai pastreza cateva obiceiuri deosebite: ele vestesc intampinarea Pastelui cu bucurie si dragoste pentru semeni.
• O foarte frumoasa datina se pastreaza in Maramures, zona Lapusului. Dimineata in prima zi de Pasti, copiii (pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc pentru dar si ureaza gospodarilor “Sarbatori fericite”. La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.
• In Arges, printre dulciurile pregatite de Sfintele Pasti se numara covrigii cu ou (numiti asa pentru ca in compozitia lor se adauga multe oua, 10-15 oua la 1 kg de faina). Fiecare gospodar se straduieste sa pregateasca o astfel de delicatesa, care este si simbolul belsugului.
• In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti(vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel.
• In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Iar daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat “hotii”, cat si “pagubasii”. Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.
• Pe valea Crisului Alb, la Almas, toata suflarea comunei se aduna in curtea bisericii. Femeile si fetele din localitate se gatesc in straie de sarbatoare, si vin in curtea bisericii unde vopsesc si "impistritesc" (incondeiaza) oua.
Simboluri crestine ale pastelui
Crucea - simbolizeaza crucificarea, opusul invierii. Totusi, la consiliul de la Nicaea, in anul 325 i.H., Constantin a decretat ca intocmai crucea sa fie simbolul oficial al crestinismului. Crucea nu este numai simbolul pascal, ea este utilizata foarte mult si de biserica catolica, ca simbol al credintei.
Iepurasul - nu este o inovatie moderna si simbolizeaza fertilitatea. Simbolul provine inca din vremea festivalurilor pagane de Eastre. Simbolul pamantesc al zeitei Eastre era iepurele. Germanii au adus cu ei simbolul iepurasului pascal in America. Numai dupa razboiul civil devine raspandit ca fiind simbol crestin. De fapt sarbatoarea Pastelui nu era celebrata in America pana la acea data.
Oul - simbolizeaza invierea. Ouale rosii aveau menirea de a tine raul departe si simbolizau sangele lui Hristos.
Oul - simbolizeaza invierea. Ouale rosii aveau menirea de a tine raul departe si simbolizau sangele lui Hristos.
Mielul -reprezinta victoria vietii asupra mortii. Il simbolizeaza pe Mantuitor care S-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Mieii sunt membrii turmei lui Dumnezeu.
Magarul - crucea alba de pe greaban, magarul o are gratie faptului ca l-a adus pe Iisus la Ierusalim in Duminica Floriilor.
Fluturele - simbolizeaza viata lui Iisus: omida reprezinta intruparea omeneasca; coconul este moartea trupeasca, fluturele simbolizeaza Invierea.
Paunul – este simbolul vietii vesnice, deoarece in trecut se creadea ca este nemuritor.
Scorpionul – este simbolul lui Iuda.
Scorpionul – este simbolul lui Iuda.
Pasca - se coace de catre gospodinele crestine numai o data pe an, de Sfintele Pasti. Ea are o forma rotunda pentru ca se crede ca scutecele lui Hristos au fost rotunde. Avind la mijloc o cruce, pasca este impodobita pe margini cu aluat impletit. In momentul in care se pune in cuptor, femeile de la tara fac semnul crucii cu lopata pe peretii cuptorului, spunind: "Cruce-n casa,/ Cruce-n piatra,/ Dumnezeu cu noi la masa,/ Maica Precista pe fereastra" Legenda pascai care spune ca, in timp ce predica impreuna cu apostolii, Iisus a gazduit la un om foarte primitor care le-a pus in traista, la plecare, piine pentru drum fara stirea lor. Intrebindu-l pe Hristos cind va fi pastele, Mintuitorul le-a spus ca atunci cind vor gasi piine in traista. Cautind apostolii au gasit in traista ce le pusese acel om. De atunci fac femeile pasca.
Lumanarea de Inviere - este cea care in noaptea invierii fiecare credincios o poarta in mina si pe care o va aprinde din lumina adusa de preot de pe masa Sfintului Altar. Aceasta luminare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului. Multi pastreaza restul de luminare ramasa nearsa dupa slujba si o aprind in cursul anului in cazul in care au un mare necaz in casa .
Lumanarea de Inviere - este cea care in noaptea invierii fiecare credincios o poarta in mina si pe care o va aprinde din lumina adusa de preot de pe masa Sfintului Altar. Aceasta luminare este simbolul Invierii, al biruintei vietii asupra mortii si a luminii lui Hristos asupra intunericului pacatului. Multi pastreaza restul de luminare ramasa nearsa dupa slujba si o aprind in cursul anului in cazul in care au un mare necaz in casa .
Prezenta iepurasului in traditia pascala se datoreaza de asemenea reminiscentelor ritualurilor pagine si divinitatilor venerate in vremuri indepartate, simpaticul animal fiind atunci, ca si astazi, un evident simbol al fertilitatii. O veche legenda nordica spune ca zeita Eostre a gasit intr-o iarna o pasare ranita pe cimp. Pentru a o salva de la moarte, zeita a transformat-o intr-o iepuroaica, aceasta pastrind insa capacitatea de a depune oua. Pentru a-i multumi binefacatoarei sale, iepuroaica decora ouale facute si i le daruia zeitei. Aceasta legenda se mai pastreaza vie in rindurile comunitatii olandeze din Pennsylvania, unde copiii asteapta de Paste iepurasul care face un cuib plin de oua colorate. Din aceasta legenda s-a nascut si traditia ca iepurasul sa aduca daruri copiilor.
Desi nu este un animal prea impresionant, iepurele este un mesager sacru al divinitatii in multe culturi. Spre exemplu, in traditia chineza, iepurele este o creatura care traieste pe Luna, unde se ocupa cu macinarea orezului, esenta vietii. Pentru budisti, iepurele este, de asemenea, o creatura selenara. Legenda spune ca, neavind ce ofranda sa-i aduca zeitei Indra, iepurele s-a gatit pe sine insusi in focul sacru si, ca rasplata, a fost asezat pe Luna. Si pe continentul american, animalul cu urechi mari este personaj de legenda. La unele triburi exista un mit care descrie cum iepurele a adus oamenilor focul, in timp ce in cultura mayasa era creditat cu inventarea scrisului.
In Egiptul antic, iepurele ocupa un loc aparte, ca simbol al fertilitatii, in timp ce in traditia germanica el este cel care aduce viata noua in fiecare primavara. Prima atestare documentara a prezentei iepurelui in simbolistica pascala apare in Germania, la 1500, desi e probabil ca el era deja prezent de mai multa vreme in traditia populara. Germanii sint, de altfel, primii care au inventat dulciurile in forma de iepurasi, la 1800. In aceeasi perioada, in Franta si Germania au aparut si primele oua din ciocolata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)