„Copilul se numeşte viitorul.
Atunci când creştem un copil contribuim la progresul viitorului”(Victor Hugo)
Trebuie să dezvoltăm gustul şi interesul copiilor de a citi, să dezvăluim frumuseţile din scrierile naţionale şi universale.
În ultimii ani, în educaţia copiilor şi a tinerilor un loc important îl ocupă computerul şi televiziunea. Acestea sunt tot mai solicitate în detrimentul lecturii individuale. Într-o lume guvernată de computere se formează tot mai des întrebarea : „De ce trebuie să-l pregătim pe elev pentru a citi din cărţile la fel prezentate de la descoperirea tiparului? De ce să atingă foile de hârtie şi să urmărească cu privirea rândurile tipărite când, după accesarea unor adrese pe site, poate urmării tot ce-şi doreşte?”
Răspunsul este că, oricât de uluitoare sunt posibilităţile unei maşinării din ce în ce mai acaparatoare cum este computerul, acesta nu poate asigura atmosfera emoţională generată de citirea pe „nerăsuflate” a unei cărţi incitante. Totuşi, nu este suficientă această citire. Numai atunci când noi bibliotecarii, educatorii sau părinţii, ne vom găsi timp să ascultăm părerile copiilor despre ce au citit, să trăim alături de ei traiectoria personajului favorit, numai atunci se poate realiza „ puntea” între imaginile din cărţi şi realitate.
Chemarea în lumea cărţilor nu vine doar din lăuntru, ci deseori din afară, fiind generată şi urmărită de familie şi şcoală. Astfel mai târziu ea devine o parte din viaţă, un pas esenţial în formarea gustului pentru lectură, în generarea „iubirii de carte”. Cărţile sunt în măsură să-i iniţieze pe elevi în lectură şi înţelegerea unor opere literare inspirate din universul vârstei lor, totodată contribuind la dezvoltarea inteligenţei, sensibilităţii şi imaginaţiei. Acestea au rolul de a stârni bucuria, plăcerea şi necesitatea lecturii, sentimente descoperite de fiecare dată când deschidem o carte. Mesajul artistic al operei, înţeles în varietatea semnificaţiilor sale de către micii cititori, contribuie la educarea acestora în spiritul unor virtuţi morale alese (cinste, demnitate, adevăr, curaj etc.). Interferenţa dintre categoriile estetice şi extraestetice ( frumosul, urâtul, ludicul, graţiosul, miniaturalul, duiosul, binele, dreptatea, munca, umanismul, etc.), valorificarea lor creatoare conferă operei un spor de afectivitate şi prin aceasta , implicit, un caracter formativ.
Copilăria petrecută în mijlocul unei naturi feerice, cu bucuriile sau tristeţile caracteristice vârstei, constituie problematica multor povestiri de neuitat scrise de Mihail Sadoveanu („Părul din ograda bunicilor”, „Băieţel”, „La mestecănei”, „Ianoş Năzdrăvan”,”Un om năcăjit” ş.a. ). „Dumbrava minunată”, se distinge printr-o impresionantă vibraţie artistică , autorul realizând una din cele mai încântătoare combinaţii de realitate şi poezie. Desfăşurarea epică simplă evidenţiază drama unei fetiţe orfane, tiranizată de mama vitregă, temă întâlnită în numeroase alte basme şi povestiri. Lumea fantastică şi cea reală reflectată în imaginaţia copilului sunt pretexte pentru o incursiune cu adânci şi multiple semnificaţii în universul copiilor lipsiţi de copilărie. Integrată ea însăşi acestei lumi, Lizuca îşi dezvăluie frumuseţea morală , puritatea, şi delicateţea sufletească. Portretul fizic şi cel spiritual se întregesc astfel din detaliile acumulate pe parcursul derulării acţiunii. Succesiunea de epitete şi metafore depreciative sugerează prăpastia dintre mama vitregă şi fetiţa orfană, imposibilitatea comunicării lor pe plan afectiv. Imaginaţia copilei , înaripată cu imagini feerice şi personaje din lumea basmului, însufleţeşte şi animă totul în jur, atribuind plantelor şi micilor vieţuitoare însuşiri omeneşti.
Scriitorul nu se limitează numai la înfăţişarea măiestrită a comuniunii dintre om şi natură, ci, folosind simbolul miniatural, ca şi procedeul transferului, plasează în plan fantastic , alături de suferinţele Lizucăi, şi pe cele ale morarului Statu-Palmă sau pe ale lui Făt- Frumos, îndrăgostit de o himeră. Pendularea între real şi fantastic înlesneşte înţelegerea mesajului artistic: aspiraţia spre o viaţă fericită a tuturor copiilor orfani, indiferent de categoria socială căreia aparţin. Finalul este cel aşteptat : mama vitregă şi servitoarea acesteia primesc o pedeapsă binemeritată, spre marea satisfacţie a micilor cititori.
Scriitorul danez Hans Christian Andersen este autorul a numeroaselor culegeri de basme şi poveşti pentru copii. Rămas orfan, micul Hans va cunoaşte tot felul de privaţiuni, copilăria nefericită punându-şi astfel amprenta pe întreaga creaţie de mai târziu.
El spunea: „poveştile minunate ies din viaţa de toate zilele ”, evidenţiindu-se, astfel, adevărata sursă de inspiraţie a povestitorului. Într-un cadru citadin obişnuit se desfăşoară şi acţiunea povestirii „Fetiţa şi chibriturile”, în care este evidenţiată tema copilăriei nefericite. Drama copilului sărman, se ilustrează prin situarea acţiunii într-un timp bine precizat, noaptea Anului Nou, când contrastele sociale apar şi mai pregnant. Nu întâmplător eroina nu are nume, ea fiind reprezentanta pentru toţi copiii sărmani, lipsiţi de cele mai elementare bucurii ale vieţii. Printr-o relatare sobră şi concisă autorul punctează cu compasiune realitatea tragică a copiilor proveniţi din familii dezorganizate.
Creaţia lui Octav Pancu – Iaşi, dedicată aproape în întregime copiilor , se distinge prin preocuparea autorului de a cultiva, cu vădite intenţii instructiv-educative, unele valori morale ( binele, dreptatea, munca, adevărul, cinstea ş.a.). Tema operei „Iedul cu trei capre” i-a fost inspirată scriitorului de o atitudine caracteristică unor copii răsfăţaţi şi neascultători. Ironia şi umorul sunt principalele modalităţi de evidenţiere a mesajului etic.
Recunoscut datorită măiestriei basmelor , poveştilor şi povestirilor sale, dar şi a operei autobiografice „Amintiri din copilărie”, Ion Creangă este, cu siguranţă, cel mai cunoscut autor în rândurile celor mici. Dar orice trăsătură, fie ea şi defect, ce domină omul de rând, poate deveni la un moment dat benefică,”tot omul are un dar şi un amar, şi unde prisoseşte darul, nu se mai bagă în seamă amarul”.
Prin volumul intitulat „Mama mamuţilor mahmuri”, scriitorul Mircea Sîntimbreanu surprinde în ipostaze dintre cele mai felurite, personajele-copii, angajate într-un pasionat maraton al jocului şi învăţăturii. Învăţătura ca preocupare cotidiană a şcolarului mic, abia descins din lumea mirifică a jocului, constituie tema povestirii „Apă pentru note chioare”. Nota zece, apărută a doua zi , în dreptul unui exerciţiu scris corect şi îngrijit, este rezultatul firesc al propriului efort, singura formulă care şi-a dovedit pe deplin eficienţa. Comentariul sfătos al scriitorului în aceste povestiri, cu tâlc sau ironic, evidenţiază , în întreg ciclul, elogiul adus efortului ca sursă de izbânzi şi satisfacţii.
Copilul trebuie permanent îndrumat către lectură. Cine a fost vrăjit o dată de această magie, va rămâne pentru totdeauna dornic de încântările ei şi va căuta să le reînoiască. Şi atunci va citi, va citi mereu. Asta înseamnă gust al lecturii. Cine ştie să-l trezească a azvârlit o sămânţă vitală a culturii, vitală pentru că înfloreşte mereu, în tot cursul vieţii. Cartea este cel mai la îndemână, mai comod instrument de învăţare. Primele poveşti ascultate, pe urmă citite, fac să nască în spiritul copiilor, mai întâi într-o stare latentă, apoi din ce în ce mai intens, perceperea unor sentimente care semnifică umanul şi actele sale definitorii: dreptatea, curajul, dragostea, generozitatea, loialitatea…Se pot stabilii legături afective între copii şi carte. Dacă vrem să-i facem pe copii să iubească lectura, trebuie să le căutăm cărţi construite în jurul polilor de atracţie ai acţiunii şi imaginaţiei.
„Copilul, scria George Călinescu, se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în ea. Literatura care îi satisface această pornire îl încântă”
Robert Escarpit vorbeşte despre necesitatea prelecturii , „ acea fază în care preşcolarii, chiar dacă nu ştiu să descifreze încă un text, trebuie învăţaţi să contacteze cartea , pentru a căpăta de timpuriu simţul spaţiului imprimat.”
BIBLIOGRAFIE:
1. ESCARPIT, Robert / Le lecteur dans un monde en mouvement, I.F.L.A, 1972.
2. STOICA, Cornelia; VASILESCU, Eugenia / Literatura pentru copii; Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu