duminică, 15 aprilie 2018

Evenimentele zilei

1452 – S-a născut Leonardo da Vinci, om de ştiinţă, pictor şi sculptor, figură de marcă a Renaşterii (m. 2 mai 1519).

1893 – România a semnat Convenţia Sanitară Internaţională.

1900 – Se inaugurează expoziţia Universală de la Paris.

1910 – Au fost restabilite relaţiile diplomatice româno-elene.

1918 – Bojdeuca din Iași a lui Ion Creangă a fost declarată muzeu, devenind prima casă memorială din România.

1944 – Al Doilea Război Mondial: Primul bombardament de noapte al aviației britanice asupra României: 83 de bombardiere Wellington atacă Turnu-Severin.


1971 – La Porțile de Fier este conectat la sistemul energetic național primul hidroagregat, de producție românească

1998 – Bucureştiul a găzduit o premieră mondială în domeniul informaticii, aici fiind lansat primul computer personal dotat cu procesor Intel Pentium II la 400 de MHz.

2007 – Rusia a lansat prima nouă generaţie de submarine cu propulsie şi capacitate nucleară de la destrămarea Uniunii Sovietice.

2008 – A încetat din viaţă Dan Grigorescu, istoric literar, eseist, critic literar, traducător, profesor de literatură comparată, critic de artă şi istoric al artei, membru al Academiei Române din 2004 (n. 13 mai 1931).

2013 – Două bombe au explodat lângă linia de sosire la maratonul din Boston, Massachusetts, omorând cel puțin trei persoane și rănind alte 183.

Sursa: Wikipedia.org

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu