miercuri, 28 septembrie 2011

NOAPTEA BIBLIOTECILOR


Biblioteca Judeţeană “Ioan.N.Roman” le oferă constănţenilor pasionaţi de lectură posibilitatea, ca de-a lungul nopţii de sâmbătă, ora 18:00 spre duminică, ora 02:00, să facă un tur de bibliotecă, cu vizitarea întregii instituţii, inclusiv a depozitelor de carte. Expoziţii, mici ateliere de lucru, recitaluri lirice, momente teatrale, audiţii muzicale şi vizionări de filme toate sunt pregătite pentru publicul constănţean chemat la ceas de seară. Copiii vor avea parte şi ei de surprize plăcute. Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa au pregătit pentru micuţi un spectacol extraordinar cu păpuşi.
Dacă pe tot parcursul anului o bibliotecă funcţionează în regim diurn, pentru prima dată, la nivel naţional, o noapte din, cea de 1 spre 2 octombrie va fi dedicată deschiderii oricărei biblioteci judeţene din ţară. Astfel, la Constanţa, Biblioteca Judeţeană “Ioan.N.Roman”, va sta aproape toată noaptea deschisă pentru vizitatorii care aleg să descopere minunata lume a cărţilor, să se plimbe printre rafturile acestora şi totodată să aibă acces la locuri nepermise până acum, şi anume, depozitele de carte.
De asemenea, prin acest periplu cultural, constănţenii vor avea parte de programe deosebite: vizionare de filme: „serioase” la mediatecă şi „de râs” în aulă, începând cu orele 22:00; mini atelier de legare de carte, în sala cataloagelor unde, cu puţin ajutor, participanţii îşi vor putea crea propria carte-obiect; expoziţii: de carte, de afişe, de instrumente de scris, în holul mare al bibliotecii. O şansă le va fi oferită şi celor care au penalităţi pentru restituirea cărţilor. Persoanele care vor veni în seara respectivă vor fi scutiţi de aceste penalităţi. În plus vor avea permis gratuit pentru accesul la serviciile bibliotecii.
Sala Biblionet, recent înfiinţată în cadrul Bibliotecii, îi va primi cu căldură pe cei care aleg să-i treacă pragul acelei nopţi. Internetul va oferi oportunitatea celor prezenţi în sală să comunice cu lumea întreagă. Desigur pentru cei care vor prefera lectura în linişte, sălile de literatură le vor sta toată noaptea la dispoziţie până spre dimineaţă. De aici vor putea admira spectacolul mării luminate de lună.
În programul aceleiaşi seri sunt incluse şi activităţi artistice. De la orele 18:30, artiştii Teatrului pentru Copii şi Tineret Constanţa vin la bibliotecă aducând o surpriză cu păpuşi celor mici. Apoi, secţia pentru copii (etajul I) îi strânge pe prichindei la poveşti, proiecţii, desene.
Seniorii vor avea parte şi ei de surprize la fel de plăcute. Începând cu orele 19:30, în aula bibliotecii va avea loc un recital dramatic al actriţei Dana Trifan-Enache, care va fi însoţită de două dintre studentele sale de la Facultatea de Arte: Valeria Rusnac şi Carmen Călin. După momentul teatral, va urma, începând cu orele 20:30, un recital liric susţinut de pianista Silvia Ţigmeanu, în compania sopranei Mihaela Ionescu şi a mezzosopranei Lucia Mihalache, soliste ale Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Constanţa.
Evenimentul cultural, intitulat “Noaptea bibliotecilor”, aflat la prima ediţie, se desfăşoară la nivel naţional (1-2 octombrie a.c.) şi este organizat la iniţiativa Asociaţiei Excedo, în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi Asociaţia Marketer Club. 
(sursa Mesager de Constanța)


                                                                                     

marți, 20 septembrie 2011

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: GEORGE COSBUC-145 de ani de la nastere

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: GEORGE COSBUC-145 de ani de la nastere: Astăzi, 20 septembrie se împlinesc 145 de ani de la nașterea marelui poet român George Coșbuc . Debutul literar și-l face în revistel...

GEORGE COSBUC-145 de ani de la nastere


Astăzi, 20 septembrie se împlinesc 145 de ani de la nașterea marelui poet român George Coșbuc.
Debutul literar și-l face în revistele culturale ardelenești.  Despre începuturile sale literare George Coșbuc mărturisește: „Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am și nici nu știu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardelenești”.
Opera îi este recunoscută prin titlul de membru titular al Academiei Române, obținut în mai 1916.

Concurs
Recunoasteti  opera din care face parte fragmentul:
"Stai, paşă, o vorbă de-aproape să-ţi spun
Că nu te-am găsit nicăierea" -
Dar paşa-şi pierduse şi capul şi firea!
Cu frâul pe coamă el fuge nebun,
Că-n gheară de fiară şi-n gură de tun
Mai dulce-i pierirea.

Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele-i zuruie crunte,
Gigantică poart-o cupolă pe frunte,
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger,
Iar barba din stânga-i ajunge la cer,
Şi vodă-i un munte.

- "Stăi, paşă! Să piară azi unul din noi."
Dar paşa mai tare zoreşte;
Cu scările-n coapse fugaru-şi loveşte
Şi gâtul i-l bate cu pumnii-amândoi;
Cu ochii de sânge, cu barba vâlvoi
El zboară şoimeşte.

Turbanul îi cade şi-l lasă căzut;
Îşi rupe cu mâna vestmântul
Că-n largile-i haine se-mpiedică vântul
Şi lui i se pare că-n loc e ţinut;
Aleargă de groaza pieririi bătut,
Mănâncă pământul.