EPIPHANIE
In ziua de 6 ianuarie e sarbatoarea Epiphanie. Numele românesc al acestei sărbători- Boboteză, *,pobotează, *păbotează, *apă botezată( regional, înca și astăzi se pronunţă Apă-botează sau Botează)- arată însuși caracterul, fondul acestei sărbători, adică botezul Domnului. În dialectul aromân ea se numește Pătigiune.
Ca și grecii, și aromânii cred că timpul cel mai favorabil pentru operaţiunile diavolilor e cel cuprins între Crăciun și Bobotează și că, în ajunul Bobotezei, toţi dracii “ îsi pun amoiu opincile spre a le putea încalta si pleca” în noaptea în care se deschid cerurile.
La dacoromani:
“Culcușul dracilor sunt apele: bălţi, lacuri, gârle etc.; si fiindcă în ziua de Bobotează se sfinţesc apele, peste noapte nu le mai da mesii să se pitească acolo, așa că ei sunt goniţi de lupi, cari îi mănîncă mai abitir decât pe purcei”.
“Lupii dau asupra oamenilor numai până la Bobotează. Din ziua aceasta însă înainte să nu fie mai mult periculoși pentru oameni”
Caracteristica fondului acestei credinte-obicei, care în esenta, apare la atatea popoare creștine și care nu poate avea numic comun cu ce e religie creștină, arată limpede ca această Eπιφάνια ca atâtea alte sărbători, are la baza ei o sărbătoare păgâna, al cărei fond continuă sub un veșmânt crestinesc.
O altă credinţă-obicei cu privire la căsătorie:
“ La Bobotează se deschide cerul si îngerul păzitor îi spune celui de însurat sau celei de măritat încotro îi va fi norocul”
În legatură cu zgomotul produs pentru alungarea vrăjitoarelor- menţionez următoarea relatare bucovineană, în care diavolii sunt cei care fac zgomot:
“ Diavolii, cand s-a botezat Domnul Hristos, au venit câtă frunză și iarbă, trăsnind și pocnind pe apa Iordanului, că se auzea cine știe de unde huitul, să nu lase să se boteze Dumnezeu…”
( Papahagi, Tache. Mic dictionar folkloric. Editura Minerva: Bucuresti, 1979)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu