El [Eminescu] avea ca atare un suflet etic, simtitor la toate ideile si sentimentele, care alcatuind traditia unei societati, sunt ca grinzile afumate ce sustin acoperisul unei case, nefiind lipsit totdeodata de viziunea unui viitor mai drept. Nu nutrea nici o aspiratie pentru sine, ci numai pentru poporul din care facea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decât un individ [...].
Eminescu a fost, într-un cuvânt, un om înzestrat sa exprime sufletul jalnic sau mânios al unei multimi în primejdie de a fi strivita de puterile îndârjite ale lumii vechi, sa o învioreze cu vehementa si s-o împinga înainte, aratându-i viitorul în chipul unui trecut idilic si pe care soarta l-a aruncat într-o societate parând entuziasta de progres si grabita de a-i lepada vesmintele vetuste, dar hotarâta a nu abandona nimic din privilegiile ei [...].
Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari, pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale."
(CALINESCU, George. Viata lui Mihai Eminescu)
"Eminescu a venit cu mâna plina înaintea nefiintei. �Ratacit, nemângâet, ca un suflet fara parte�, exact asa cum spunea omul Renasterii despre om cum ca e fiinta ce n-are partea ei, poetul nostru si-a primit lotul, traind pe masura acestuia, în marginile, ba chiar în nemarginile lui."
Darul ce ni s-a facut prin Eminescu? A aparut în lumea noastra un om care-a înteles sa fie om deplin. Cineva care n-a vroit sa fie al doilea.
Eminescu si nefiinta
"Nefiinta aduce totusi odihna. Eminescu, neodihna. Nu ne putem odihni în el. Intreg evantaliul lui de deschideri catre lume si cultura se strânge pentru noi într-o inima, care bate.
Carui popor i s-a facut darul acesta? O constiinta mai buna, o spusa mai buna si exemplara, au desigur câteva mari popoare si culturile lor. Dar câte din ele au cu-adevarat o inima?"
"Caci nu de judecat critic, de catre noi, este acum Eminescu, ci de asimilat într-un fel, ca o constiinta de cultura de dindaratul nostru � de la folclor si pâna la stiintele pozitive �, devenind astfel constiinta noastra mai buna, sau poate mustrarea de constiinta a oricarui intelectual, care-i vede necuprinsul, adica sinteza însasi."
Un miracol al culturii românesti
"Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice retinute sau sistemele de filozofie posibile � e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ti-l da o constiinta de cultura deschisa catre tot."
(NOICA, Constantin. Eminescu sau ganduri despre omul deplin al culturii romanesti)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu