marți, 13 noiembrie 2012

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: 14 noiembrie Ziua DOBROGEI

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: 14 noiembrie Ziua DOBROGEI: Ziua de 14 noiembrie reprezintă ziua Unirii Dobrogei cu România și toți dobrogenii ar trebui să fie conștienți de importanța acestei z...

14 noiembrie Ziua DOBROGEI


Ziua de 14 noiembrie reprezintă ziua Unirii Dobrogei cu România și toți dobrogenii ar trebui să fie conștienți de importanța acestei zile în istoria românilor. Este ziua în care, la Brăila, în anul 1878, s-au desfășurat festivitățile prilejuite de punerea în aplicare a art. 46 al Tratatului de la Berlin, prin care teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră revenea la patria-mamă. Unirea Dobrogei cu România reprezintă a doua etapă în procesul de unire națională a românilor. Prima a fost cea de la 24 ianuarie 1859, când Moldova s-a unit cu Muntenia, iar desăvârșirea unității naționale a românilor urma să aiba loc peste patru decenii, la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918. 



La 14 noiembrie 1878 a fost dată citirii Proclamația către dobrogeni a Principelui României Carol I de Hohenzollern, care consfințea preluarea de către România a administrației Dobrogei. Preluarea provinciei a fost posibilă în urma semnării tratatului de pace de la Berlin (1/13 iulie 1878) și San Stefano (19 februarie / 3 martie 1878), tratate ce au pus capăt Războiului Ruso-Turc de la 1877-1878, cunoscut și ca Războiul de Independență al României. Vezi și Tratatul de la Berlin (1878) .... 
La data de 13 noiembrie, Principele Carol I și prim-ministrul Ion. C. Brătianu au stabilit ultimele dispoziții pentru intrarea armatei române în Dobrogea. Împreună cu Mihail Kogălniceanu, Domnitorul a elaborat o proclamație către locuitorii Dobrogei. A fost emis şi un ordin de zi către armată. Documentele conţineau principiile și modul de reintegrare a Dobrogei în componenţa statului modern român. În calitate de prefecți au fost numiți R. Opran la Constanţa şi G. Ghica la Tulcea. N. Catargiu a fost desemnat responsabil cu trecerea Dobrogei în stăpânire românească. 
În dimineața zilei de 14 noiembrie 1878 Carol I, după ce a călătorit o noapte întreagă, a ajuns la Brăila. Acolo a fost primit de Ion C. Brătianu, generalul G. Angelescu – comandandul Diviziei militare ce urma să intre în Dobrogea, prefectul județului, primarul Brăilei și consilieri locali și de un mare număr de cetățeni ai orașului. Au fost organizate mai multe festivităţi. S-au ţinut discursuri iar episcopul Dunării de Jos a oficiat un Te-deum. Cu acest prilej s-a dat citire celor două documente: ”Proclamația către dobrogeni” și ”Înalt ordin de zi către armată”. 
La final, Carol I a străbătut orașul Brăila în fruntea trupelor militare și în aplauzele cetățenilor. La încheierea festivităţilor oficialitățile, împreună cu Principele Carol I și prim-ministrul Ion. C. Brătianu, au traversat Dunărea pe vasul Ștefan cel Mare și au debarcat în Dobrogea, la Ghecet. Aici au fost întâmpinați de numeroși dobrogeni: români, turci, tătari și bulgari. 
Proclamația poate fi considerată ca fiind, în aceeași măsură, o afirmare a deciziilor prin care statul român lua în stăpânire Dobrogea, o asigurare a respectării legilor țării, a religiei minorităților din această provincie și a proprietăților, a ordinei și disciplinei, dar și un îndemn la colaborare cu autoritățile statului român. 
(sursa www.istoria.md.)

miercuri, 31 octombrie 2012

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: Ziua Internaţionala a Mării Negre

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: Ziua Internaţionala a Mării Negre:                  În fiecare an, pe 31 octombrie, este serbată cea mai izolată mare a lumii. Marea Neagră care este aproape în totalitate s...

Ziua Internaţionala a Mării Negre


                 În fiecare an, pe 31 octombrie, este serbată cea mai izolată mare a lumii. Marea Neagră care este aproape în totalitate separată de restul oceanelor lumii, atinge adâncimi de pînă la 2212 metri şi are un bazin hidrografic de 420.000 de km²,  suprafaţă ce corespunde unei treimi din zona continentală a Europei. În ultimele decade ale secolului XX, Marea Neagră a suferit deteriorări puternice ale condiţiilor de mediu, datorate, în cea mai mare parte, eroziunii costiere, eutrofizării, insuficientei tratări a apelor uzate, introducerii de specii exotice, pierderii de habitate şi managementului neadecvat. Diversitatea biologică a scăzut dramatic si ca urmare a poluarii cu petrol din cauza accidentelor provocate de unele nave petroliere. 
   Conform datelor raportului de supraveghere Global Environmental Facility (GEF) din 1992, Marea Neagră este cea mai serios degradată mare a planetei. Cauzele sunt următoarele: declinul stocurilor comerciale de peşte, supraexploatarea resurselor biologice fără a se ţine cont de potenţialul de refacere al speciilor cu utilitate economică; pierderea de habitate, în special zonele umede şi plajele; degradarea peisajului şi reducerea valorii turistice a acestuia; protecţia neadecvată a resurselor marine şi de coastă faţă de accidentele maritime; introducerea, accidentală sau intenţionată, în ecosistemele marine de specii străine care, dacă găsesc condiţii optime de viaţă pot înlocui speciile autohtone; poluarea apei, aerului şi solului cu diferite substanţe chimice provenite din activitatea antropică. În cartea roşie a Mării Negre sunt inventariate speciile rare, periclitate sau vulnerabile. În prezent, există 43 de specii de plante, 29 de specii de crustacei, cinci specii de peşti (ex. sturonii) şi şase specii de mamifere (ex. delfinii).
   Acţiuni internaţionale cum este Programul de Mediu pentru Marea Neagră, finanţat de GEF, permite realizarea cadrului de stabilire a strategiilor regionale, naţionale şi locale, precum şi a strategiilor de coordonare. Adoptarea, în 1996, pe 31 octombrie, a Planului Strategic de Acţiune pentru Marea Neagră, în cadrul Conferinţei Interministeriale, a fost încununarea activităţii de trei ani a Programului de Mediu pentru Marea Neagră. Acest Plan Strategic recunoaşte importanţa participării tuturor sectoarelor societăţii la implementarea şi aplicarea principiilor planului, precum şi obţinerea dezvoltării durabile în regiune.

marți, 24 iulie 2012

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: Astazi 24 iulie se implinesc 210 de ani de la nast...

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: Astazi 24 iulie se implinesc 210 de ani de la nast...: Astăzi - 24 iulie - se împlinesc 210 ani de la naşterea marelui scriitor francez Alexandre Dumas tatăl. Cine n-a auzit de "Cei trei muşcheta...

Astazi 24 iulie se implinesc 210 de ani de la nasterea scriitorului Alexandre Dumas

Astăzi - 24 iulie - se împlinesc 210 ani de la naşterea marelui scriitor francez Alexandre Dumas tatăl. Cine n-a auzit de "Cei trei muşchetari", "Cavalerul reginei" sau "Contele de Monte-Cristo"? Acestea sunt doar trei din cele mai cunoscute romane istorice de aventuri, care ne-au fascinat anii copilăriei.

http://cartielectronice.blogspot.ro/2010/08/alexandre-dumas-tatal-biografie-si.html

joi, 24 mai 2012

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: FESTIVALUL ELENA ROIZEN EDIŢIA A V-A ŞI ZILELE ORA...

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: FESTIVALUL ELENA ROIZEN EDIŢIA A V-A ŞI ZILELE ORA...: A V-a ediţie a Festivalului concurs de interpretare a cântecului popular românesc  Elena Roizen  şi a IV-a ediţie a Zilelor oraşului O...

FESTIVALUL ELENA ROIZEN EDIŢIA A V-A ŞI ZILELE ORAŞULUI OVIDIU EDIŢIA A IV-A


A V-a ediţie a Festivalului concurs de interpretare a cântecului popular românesc Elena Roizen şi a IV-a ediţie a Zilelor oraşului Ovidiu vor debuta în perioada 26-27 mai a.c. În cele două zile, între orele 12.00 - 15.30 Primăria Ovidiu, condusă de Dumitru Bocai, va organiza activităţi diversificate la care vor participa copiii şi tinerii înscrişi la cercurile din cadrul Centrului Cultural, dar şi de la gradiniţele şi şcolile din localitate. Pe scena festivalului vor evolua tineri având vârsta între 16-26 ani, care vor reprezenta toate zonele folclorice ale ţării, dar şi interpreţi consacraţi de muzică populară. Cele două zile se vor încheia cu recitaluri live ale formaţiilor Holograf şi Ştefan Bănică Jr.

Alexandra VASILE

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: LANSARE SITE GESTIONARE BANI PUBLICI

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: LANSARE SITE GESTIONARE BANI PUBLICI: Site-ul www.banipierduti.ro s-a lansat ieri 23 mai, la evenimentul organizat la Romanian American Foundation, platformă care îşi propune ...

LANSARE SITE GESTIONARE BANI PUBLICI


Site-ul www.banipierduti.ro s-a lansat ieri 23 mai, la evenimentul organizat la Romanian American Foundation, platformă care îşi propune să facă procesul de cheltuire a banilor publici mai transparent şi mai eficient.
Echipa din spatele site-ului şi-a propus să pună ordine în jungla bugetului de stat, prin intermediul acestei platforme. Concret, ei vor monitoriza cheltuielile publice, vor indexa contractele în derulare şi bugetele pe domenii şi instituţii. Platforma va informa, începând de azi, cetăţenii  şi va promova mecanisme legislative prin care contribuabilii pot schimba destinaţia banilor publici.

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: Să prevenim tragediile

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: Să prevenim tragediile: Dragi părinţi, Înainte  de a administra un medicament copilului citiţi cu atenţie instrucţiunile de administrare, dacă aveţi nelămuri luaţ...

Să prevenim tragediile

Dragi părinţi,
Înainte  de a administra un medicament copilului citiţi cu atenţie instrucţiunile de administrare, dacă aveţi nelămuri luaţi legatura cu medicul curant pentru a cere cât mai multe informaţii.
Nu accceptaţi să i se administreze antibiotice copilului făra a fi testat în prealabil. Înainte de a fi testat informaţi medicul dacă copilul a mai luat alte medicamente.
 ( Atenţie! - Dacă copilului i s-a administrat calciu testul cutanat poate fi înşelător ).
Urmăriţi pe site-ul Agenţiei Nationale a Medicamentului medicamentele retrase sau mesajele despre produsele care trebuiesc administrate cu precauţie nou-născuţilor, copiilor şi vârstnicilor.
AGENŢIA NATIONALĂ A MEDICAMENTULUI
Dacă v-aţi confruntat cu cazuri de corupţie sau malpraxis le puteţi face publice pe site-ul MedAlert.ro

luni, 23 aprilie 2012

23 APRILIE ZIUA INTERNATIONALĂ A CĂRŢII ŞI A DREPTURILOR DE AUTOR

Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor este un omagiu adus oamenilor de litere şi cultură, pentru contribuţia semnificativă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii româneşti.
Instituirea acestei sărbători la o dată importantă din calendarul creştin - Ziua Sfântului Gheorghe şi a patronului catalan Sfântul Jordi - este legată de o tradiţie veche de peste nouă decenii, practicată în Catalonia. Acolo, în ziua de 23 aprilie, se obişnuia să fie dăruite celor dragi cărţi şi un trandafir roşu. Mai târziu, ideea s-a extins în librăriile din întreaga Spanie, care, în Ziua Sfântului Gheorghe, ofereau câte o floare pentru fiecare carte vândută.
Motivaţiile alegerii acestei date ca Zi Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor sunt, însă, multiple. De altfel, 23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală, întrucât, la această dată şi în acelaşi an - 1616 - s-au stins din viaţă celebrii scriitori William Shakespeare şi Miguel de Cervantes şi se leagă, totodată, de biografiile altor autori de renume precum Garcilaso de la Vega, William Wordsworth sau Maurice Druon.


EREVAN, CAPITALA MONDIALĂ A CĂRŢII ÎN 2012

Anul acesta, Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor este dedicată traducerilor, iar startul manifestărilor îl va da capitala armeană Erevan, în calitate de Capitală mondială a cărţii pe 2012, preluând ştafeta de la Buenos Aires, Argentina, care a deţinut acest titlu în 2011.
În România, pe 23 aprilie se sărbătoreşte şi Ziua Bibliotecarului, instituită la iniţiativa asociaţiilor profesionale, având la bază principiul că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a slujitorilor cărţii.

marți, 3 aprilie 2012

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: ZIUA INTERNAŢIONALĂ DE CONŞTIENTIZARE A AUTISMULUI...

BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ OVIDIU - O POARTĂ SPRE CUNOAŞTERE: ZIUA INTERNAŢIONALĂ DE CONŞTIENTIZARE A AUTISMULUI...: Ziua Internaţională de Conştientizare a  Autismului  a avut loc în fiecare an, începând cu 9 septembrie 1989. Aceasta a fost desemnată d...

ZIUA INTERNAŢIONALĂ DE CONŞTIENTIZARE A AUTISMULUI


Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului a avut loc în fiecare an, începând cu 9 septembrie 1989. Aceasta a fost desemnată de către Rezoluţia “62/139 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite. Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului a fost propusă de către reprezentanţii statului Qatar, susţinută de către toate statele membre şi adoptată la 18 decembrie 2007.
Rezoluţia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului a avut patru mari componente:
  1. stabilirea zilei de 2 aprilie ca fiind ziua internaţonală;
  2. participarea tuturor organizaţiilor ONU, a statelor membre, a ONG-urilor şi a tuturor organizaţiilor publice şi private la această zi;
  3. creşterea gradului de conştientizare a autismului la toate nivelele societăţii;
  4. transmiterea acestui mesaj tuturor statelor membre şi celorlalte organe ale ONU de către Secretarul-General al ONU.
În acest scop, există în prezent site-ul web „World Autism Awareness Day” (Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului), care oferă materiale şi sugestii cu privire la modul în care se poate participa la această zi, precum şi o listă a activităţilor curente în diferite ţări şi organizaţii, care se realizează pentru a sărbători această zi.
 Cu această ocazie la BIBLIOTECA ORĂSENEASCĂ OVIDIU  are loc în perioada 2- 6 aprilie, expoziţia cu lucrări ale copiilor de la Şcoala specială nr. 1.
PROIECT EDUCAŢIONAL"MĂINI DE AUR"