joi, 10 noiembrie 2011

„Cartea Călătoare” a lansat o bibliotecă audio pentru nevăzători

Gratie sistemului  “Daisy”, nevăzătorii pot asculta cărţile dorite
Accesul nevăzătorilor români la cultura scrisă este încă foarte limitat. Posibilităţile lor de instruire, mai ales în domeniul ştiinţelor exacte, sînt extrem de mici din cauza lipsei de manuale şi cursuri accesibilizate special pentru ei. Pentru a răspunde acestei provocări, încă din 2007, Fundaţia „Cartea Călătoare” din Focşani a început să producă cărţi şi manuale în format audio „Daisy” pentru nevăzătorii români, pe care le distribuie prin intermediul bibliotecilor publice din ţară. Practic, prin sinteză vocală, cartea „Daisy” reproduce conţinutul unui material tipărit într-un format digital accesibil nevăzătorilor şi celor care au dificultăţi de citire. Pentru o mai bună comunicare şi pentru a fi mai aproape de clienţii şi cititorii săi, Fundaţia a lansat noua versiune a site-ului www.cartidaisy.ro.Acesta are un desing modern, care respectă standardele de accesibilitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere. Toate cărţile şi manualele produse  de voluntari sau cele în curs de realizare pot fi comandate uşor accesînd noua versiune a site-ului. De asemenea, prin intermediul paginii de internet s-a urmărit simplificarea modului de distribuţie şi achiziţie a cărţilor Daisy. Site-ul vine în sprijinul nevăzătorilor din România care, de cele mai multe ori, depind de o altă persoană pentru a se deplasa, oferindu-le astfel posibilitatea de a consulta online catalogul cărţilor realizate de Fundaţia „Cartea Călătoare”, dar şi posibilitatea de a afla ce cărţi sînt disponibile în  biblioteca din localitatea de domiciliu. Astfel, biblioteca publică se mută în casele nevăzătorilor. Cărţi în format „Daisy” se pot împrumuta şi de la Biblioteca Judeţeană I. N.Roman Constanta.
( sursa Ziarul de Vrancea)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu