DATINILE LA ROMÂNI

OBICEI= deprindere caștigată prin repetarea aceleiași acţiuni și caracteristică unui individ.

DATINA = obicei păstrat din timpuri vechi la români; obiceiurile folclorice sunt și au fost cele mai rezistente în timp; pentru cei ce le privesc din afară, au valoare de spectacol. Ele au însă înţelesuri și semnificaţii mult mai profunde privitoare la relaţiile omului cu lumea înconjuratoare dar și de relaţiile dintre oameni.

Obiceiurile, datinile, cântecele ritual, însotesc viaţa omului de la naștere până la mormânt, prelungindu-se, uneori, sub diferite aspecte, chiar și după moarte.

O caracteristica a poporului roman este si bogatia obiceiurilor traditionale.

Cele tradiţionale se cer a fi cunoscute, valorificarea lor să nu rămână la suprafaţa, ci să încercăm să le cunoaștem sensurile și semnificaţiile profunde.

Folcloriștii împart obiceiurile in trei categorii:

1. obiceiuri legate (de) sau prilejuite de anotimpuri, concentrandu-se în jurul sărbătorilor celor mai importante;

2.  obiceiuri care marchează evenimentele importante din viaţa omului (nașterea, căsătoria, moartea);

3.     obiceiuri nelegate de date fixe.

Cel mai important ciclu de sărbători tradiţionale sunt obiceiurile de iarnă.

Repertoriul cu care oamenii întampina aceste sărbători consta în: colinde; urarea cu plugusorul; sorcova; capra; jocuri cu măști; teatru popular.

Acestea sunt variate ca durată și formă de realizare după regiuni.

URAREA CU PLUGUŞORUL

Stravechi obicei agrar. Declamată sau cantată, urarea este un poem lung, ajungând până la 500 de versuri, cu un conţinut care redă succesiv muncile agricole, de la arat la semnat, până la secerat, recoltat și chiar până la împletirea colacilor. Se urează în versuri pline de vervă, fiecarui gospodar fertilitate, abundenţă, îmbelșugare.

Uneori plugușorul este însotit de dramatizarea momentului cu doua crăci reprezentând coarnele plugului. Urarea cu plugușorul este însoţită de un “ buhai”: Un vas din lemn ca o putinica, prevazut cu un fund din piele de capra bine intinsa, prin mijlocul căruia trece o suviţă de păr de cal. Zgomotul produs de tragerea acestei suviţe cu degetele unui urător ( înmuiate în borș) imită mugetul taurului – simbol al fertilităţii, rodniciei.

Este un obicei care generează o veselie generală, degajând o atmosferă de optimism, atmosferă amplificată de clopoţei, tălăngi și instrumente muzicale.

URATUL CU SORCOVA

Purtând în mână o ramură de măr sau păr, împodobită cu hârtii colorate, trecând pe la casele oamenilor, copii le urează ani mulţi, sănătate, tăria fierului, frumuseţea trandafirului etc.

CAPRA

Costumată și jucată de un flăcau care imită mersul animalului în două sau patru picioare, ascuns sub un cojoc, acesta ritmează jocul, actionând botul de lemn clănţănitor. Din combinaţia pașilor de dans cu loviturile lemnului se obţine o poliritmie cu efect deosebit. Acţiunile și gestica personajelor care însoţesc “ capra” anunţa sosirea primăverii, reînvierea naturii și ideea de fertilitate a câmpurilor. Un copil cânta ritmat : “ Hai ţa-ţa, capriţa mea/ De la munte te-am adus/ Cu cercei și cu hurmuz/ Şi te-așează pe podea/ Hai ţa-ţa, căpriţa mea etc.”

COLINDE

Prin numărul lor mare, prin frumuseţea muzicii și poeziei lor colindele domină sărbătorile de iarnă.

Ce înseamnă colida? A merge din casă în casă cu diferite urări sau, mai simplu, a cânta un colind. Când se colindă? În seara de Ajun , în Ajun și în ziua de Anul Nou. Cum se colindă? În cete. Ce vestesc ele? Sosirea Craciunului- “Bună dimineaţa la Moș Ajun” nașterea lui Isus Hristos: “ O ce veste minunată”, sosirea lui Moș Crăciun: “ Moș Crăciun”; bucuria nașterii lui Hristos: “Trei păstori” si multe altele.

Poezia colindelor este de o mare frumuseţe, degajând o atmosferă plină de entuziasm în care sunt exprimate dorinţele și năzuinţele oamenilor.

Sărbătorile de iarnă au inspirat și pe marii noștrii poeţi ( O.Goga, M.Eminescu), care au scris versuri de o deosebită sensibilitate. Vă recomand: “ Rugăciune” “Colinde, colinde!”( M.Eminescu ), “ Pace” ( O.Goga ).

RUGACIUNE (M.Eminescu)

Craiasa alegându-te
Ingenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!   

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Colinde, colinde! (M. Eminescu)

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Se bucur' copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Ş-a Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.

 PACE ( O.Goga)

Luna-şi picură argintul,

Tremurându-l pe fereastră;

Vede-atâta împăcare

Străjuind căsuţa noastră.

Lângă pat, zâmbind, stă mama,

Adormindu-şi copilaşii,

Cămăşuţă cu mătasă

Le-a cusut mâna nănaşii.

Numai moşul povesteşte,

Aşezat pe faţa vetrii —

Dumiriţi de-o pildă veche,

Îl ascultă doi cumetri.

Dar auzi! Căţelul latră,

S-aud şopote-n ogradă

Şi s-aude, subt opincă,

Scârţâitul de zăpadă.

S-a curmat deodat' povestea

Şi-i tăcere mută-n casă —

Osteniţi dorm ochelarii

Pe ceaslovul de pe masă.

Licărind o raz-atinge

Geamul uşii de la tindă,

De trei glasuri legănată,

Se-nfiripă o colindă...

De subt ţol ridică fruntea

Două feţe bucălaie...

Blând zâmbeşte din icoană

Cuviosul Nicolae...