marți, 9 noiembrie 2010

156 DE ANI DE LA MOARTEA LUI ANTON PANN


Anton Pann – (Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data naşterii incertă, cândva între 1794-1797, m. 4 noiembrie 1854) a fost poet, compozitor de muzică religioasă,  profesor român de muzică, de origine rrom din Bulgaria. A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” în poemul Epigonii. Este fiul lui Pantoleone Petrov, un căldărar din Sliven, o localitate din Bulgaria iar mama sa se numea Tomaida. Prin prescurtarea numelui de familie şi romanizare va fi numit Anton Pann.
Opere:
Calendarul lui Bonifatie Setosul
Versuri musiceşti
Poezii deosebite sau cântece de lume (1831, 1837) – Călătoria, Însoţirea, Luniţă luminătoare, Munţilor, fiţi mărturii, La Rîmnic, Suflet altu n-are, Zădărnicia
Îndreptătorul beţivilor (1832)
Hritoetia sau şcoala moralului care învaţă toate obiceiurile şi năravurile cele bune (1834)
Noul Erotocrit (1837)
O poveste arabică din Halima (1839, 1854)
Fabule şi istorioare (1841) – Copaciul şi dovleacul, Lupul, pocăit, Călătorul şi stejarul, Cine ştie carte are patru ochi, Nepotul împrumutat, Mortul înecat, Scumpul, Planul simigiului, Vînătorul, Toporul şi văcşoara, Ciobanul şi magarul, Feciorul moştenitor, Cîinile, De cînd ploaia cu cîrnaţii, Norocul şi mintea, Şoarecile, Nu e nimic fără cusur, Cucul şi privigatoarea, Tăcerea e ca mierea, Împrumutul, Lupul, ţapul şi varza, Ce zic oamenii de mine, Grădinarul pagupaş, Critica oamenilor
Poezii populare şi Calendare (1846)
Marş de primăvară
Memorialul focului mare (1847)
Povestea vorbei (1847)
Dialog în trei limbi, ruseşte, româneşte şi turceşte (1848)
Pocăinţa omului dezmierdat sau vorbire între suflet şi trup şi osebite sfaturi folositoare trupeşte şi sufleteşte (1849, 1854)
Adiata
Înţeleptul Archir şi nepotul său Anadam (1850)
Spitalul amorului sau Cântecul dorului (1850)
O şezătoare la ţară sau Călătoria lui Moş Albu (1851)
Versuri sau Cântece de stea
Cântătorul beţiei ( cuprinde numele beţivilor şi toate faptele care decurg din beţie)
Triumful beţiei sau Diata ce o lasă un beţiv pocăit fiului său (1852)
Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853)
Poveşti şi anecdote versificate (1854)
De la lume adunate şi iarăşi la lume date
Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau Gramatica melodică
Mică gramatică muzicală teoretică şi practică
Carul frânt – Nevoia învaţă pe om
Ţermonia unui bătrân
Astrologia

In literatura romana, povestirile si anecdotele despre Nastratin Hogea au fost culese si versificate de Anton Pann in culegerea Nazdravaniile lui Nastratin Hogea (1853). Numele lui Nastratin Hogea a devenit porecla data celor mucaliti si poznasi.

Nastratin Hogea este un personaj legendar, eroul unor anecdote si povestiri populare turcesti, de sursa araba si persana. Povestirile despre Nastratin Hogea au avut o larga circulatie in literatura Orientului, de unde s-au facut cunoscute si in folclorul balcanic. Nastratin Hogea e tipul reprezentativ al omului din popor, ager, mucalit, stapan al unei intelepciuni milenare, care, ridiculizand lacomia si avaritia bogatasilor, nedreptatile si ingustimea de spirit a carmuitorilor, ia apararea celor impilati si saraci. Traditia il prezinta si ca personaj real, identificandu-l cu un invatat contemporan cu Timur Lenk (1336-1405), numit Nasreddin, despre care nu au ramas date biografice.

George Calinescu a spus despre opera lui Anton Pann : "Povestea vorbii este o comedie a cuvintelor pure si în acelasi timp o comedie umană integrală făcută din observatii impersonale, stereotipe, cunoscute dinainte, surprinzătoare în totala lor lipsă de inedit, în rigiditatea lor chinezească, persiflatoare, de întelepciune milenară."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu